Săptămâna Creativității și Inovației 2024 la Biblioteca „Hristo Botev”


Creativitatea este capacitatea de a crea, iniția, dezvolta, inova ceva original și valoros sub diferite forme. Ea constituie una dintre cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Actualmente societatea are nevoie de oameni creativi, entuziaști, activi. Noi, bibliotecarii, prin activitățile noastre promovăm creativitatea, inovația, utilizând colecția bibliotecii, desfășurând diverse evenimente cu utilizatori de toate vârstele, ce susțin inovația și creativitatea, în cadrul serviciilor oferite comunității chișinăuiene, bazate pe cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei ONU. 

Pe parcursul mai multor ani Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” organizează și desfășoară Săptămâna Creativității și Inovației. În acest an (2024) această Săptămână tematică s-a desfășurat în perioada 15-21 aprilie, tema inițiată fiind Inovează.

Biblioteca „Hristo Botev” a dat start Săptămânii Creativității și Inovației 2024 la 15 aprilie prin amenajarea Expoziției de carte „Inovarea și Creativitatea – baza progresului societății” și a selectat opiniile utilizatorilor cu privire la Creativitate și Inovație în instituția noastră, la dorință, ce modificări inovative putem implementa în bibliotecă pentru a îmbunătăți condițiile de deservire a utilizatorilor, pentru un confort mai prosper în bibliotecă, pentru dotarea mai completă a bibliotecii cu tehnologii informaționale utile pentru utilizatori.

În această săptămână au fost desfășurate Serviciile: Connect plus: Tema — Знакомство с компьютером. Работа с документами Word/Libre Office. Создание электронной почты и ее использование, în cadrul căruia utilizatorii de vârsta 50+ învață abilitățile calculatorului pentru a-l putea utiliza corect; Cinema Parc — la care utilizatorii iau cunoștință de capodoperele literaturii universale, actori, regizori, vizionând filme captivante de diferit gen: ecranizări literare, comedii, filme de acțiune, despre personalități de valoare și altele; Pasionați de lectură — preconizat pentru preșcolari, în cadrul Atelierului de lectură au lecturat și discutat povestea în versuri „Căsuța din pădure” de Ianuș Țurcanu. Cu o deosebită plăcere și dibăcie copiii de la Grădinița „Trofimaș” au participat la sceneta interpretată după poezia „Două mâțe și-un motan”, apoi s-au încadrat activ în concursul de desen „Casa mea”, unde și-au zugrăvit casa în care locuiesc sau casa visurilor sale; Limba bulgară ce se desfășoară în parteneriat cu Societatea Științifică a Bulgariștilor din Republica Moldova și e preconizat doritorilor de diferită vârstă și generații pentru a studia limba, literatura, cultura, istoria, geografia, folclorul bulgar, iar membrii Ansamblului Etnofolcloric bulgar „Въгленче” învață cântece și dansuri bulgare din diferite zone ale Bulgariei și localitățile populate de bulgari basarabeni, ce redau viața poporului bulgar. Aici, prin efortul susținut de bibliotecă, atât etnicii bulgari, cât și toți cei interesați de istoria și cultura Bulgariei, studiază aceste aspecte, tradițiile bulgare le valorifică ca pe niște relicve culturale lăsate ca moștenire de către strămoșii lor. Tot în cadrul acestei săptămâni în data de 18 aprilie am organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic „G. Meniuc” din Chișinău întâlnirea cu scriitoarea Maria Pilchin, autoarea cărții „Doggy” din Programul de lectură „Chișinăul citește 2024” destinată pentru categoria copii. La evenimentul dat au participat elevii claselor a V-a, ghidați de profesoara de limbă și literatură română Alexandra Ceban și bibliotecara Elena Cortac, am făcut o trecere în revistă a expoziției de carte „Maria Pilchin – tânăr scriitor contemporan”, elevii au prezentat sceneta „Familia mea” în baza cărții „Doggy”. Scriitoarea Maria Pilchin a dialogat cu copiii despre debutul său literar, activitatea literară, preferințele literare, creația poetică și altele. Biblioteca a elaborat videoklipul „Болгары Молдовы в истории страны”, partea a II-a, plasat pe canalul Youtube al bibliotecii, care reflectă personalități de vază bulgare basarabene.

Toate activitățile organizate și desfășurate în cadrul Săptămânii Creativității și Inovației 2024 au derulat într-o atmosferă plăcută, degajată, creativă.

  Angela Olărescu, șef Bibliotecă

Primăvara plină de culori


În sfârșit a venit și pe meleagurile noastre primăvara adevărată — caldă, luminoasă, înfloritoare, încât ne vine să exclamăm cu bucurie folosind versurile lui Vasile Alecsandri despre acest minunat anotimp: „Ah, iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări!” („Oaspeții primăverii”). În data de 28 martie 2024, primăvara a intrat pe ușa Grădiniței „Trofimaș” cu soare și multe culori, unde Biblioteca „Hristo Botev” împreună cu preșcolarii a desfășurat Atelierul de lectură în cadrul căruia s-a lecturat și s-a pus în discuție povestea „Alice și războiul culorilor” semnată de Viorica Covalschi.

Cartea „Alice și războiul culorilor” este o carte nouă a scriitoarei Viorica Covalschi destinată copiilor, mai ales celor care au ajuns victime ale războiului din Ucraina. Alice, eroina poveștii, pornește în căutarea păcii, ce i se imaginează în diferite culori luminoase, evitând doar culoarea neagră. Culoarea neagră, simțindu-se jignită, declară un război al culorilor și o transformă pe Alice într-un înger care doarme în inima unui Demon, stăpânul culorii negre și a războiului. Împreună cu copiii am fost alături de Alice în toate peripețiile ei și am văzut cum face ea față tuturor provocărilor ce vin din partea forțelor negre ale naturii. Am fost bucuroși să aflăm că îngerii, care simbolizează lumina, au biruit demonul, care simbolizează întunericul.

Conversația Culorile

A urmat o discuție despre pace și război și în ce culori le putem prezenta: pacea – printr-o palitră de culori vii, frumoase (albă, albastră, galbenă, violetă, verde ș.a.), războiul – prin culori întunecate, sumbre (neagră, sură, fumurie, roșie intens ș.a.), copiii astfel exprimându-și dragostea și admirația față de pace și protestul față de război, care aduce suferințe, tristețe, necazuri oamenilor. Am vorbit despre războiul din Ucraina și din alte părți ale lumii, unde copiii alături de părinții săi nu se pot bucura de primăvara care a sosit cu soare, lumină, verdeață și flori, care îndură frică, frig, foame, și fel de fel de lipsuri, exprimându-ne compasiunea față de ei.  În continuare am desfășurat conversația „Culoarea mea preferată”: copiii și-au ales de pe masă câte o figuriță de culoarea sa preferată, argumentându-și alegerea și ce lucruri din jur pot prezenta culoarea dată, demonstrând totodată că  cunosc bine culorile.

Concursul de desen

A încheiat activitatea concursul de desen „Primăvara e plină de culori”, care este foarte preferat de către copii, deoarece lor le place mult să deseneze și să coloreze. De această dată au trebuit să deseneze un peisaj de primăvară, folosind culorile sale preferate, imaginația sa, inspirându-se și din cărțile despre anotimpul primăvara din colecția bibliotecii și seria „Micul plastician”. Cu cele mai bune desene au fost făcute poze, autorii primind ca cadou pixuri colorate.

În țara noastră e pace și primăvara e plină de culori, spre bucuria și satisfacția tuturor copiilor și adulților, ceea ce le dorim tuturor oamenilor din lume: pace în țară, pace în familii, pace și lumină în suflet, iar celelalte bunuri se vor alătura.

                                                                                        Lidia Cîssa, bibliotecar  

Poezia – oglinda sufletului


Literatura universală e bogată în opere de proză de tot genul, dar şi în poezie. E cunoscut faptul că proza se citeşte mai mult, dar rolul poeziei în viaţa omului modern e de asemenea important. Poezia ne ridică deasupra problemelor cotidiene, ne oferă posibilitatea să reflectăm, să comunicăm, să ne exprimăm sentimentele mai profund. Prin poezie, ne putem înţelege mai bine, putem dezvolta relaţii mai clare cu cei din jur.

Pentru cititorii pasionaţi de poezie, Biblioteca „Hristo Botev” propune un rând de cărţi cu versuri ale poeţilor autohtoni, editate recent sau relativ recent, care completează colecţia bibliotecii. În Sala de împrumut a bibliotecii este amenajată expoziţia de carte „Poezie – creaţie, armonie, frumuseţe”, unde periodic exponăm plachetele de versuri noi pe care le recomandăm pentru lectură amatorilor de poezie. Iată unele dintre ele.

Ciobanu, Victor. Duminica Mare / Victor Ciobanu. – Chişinău: Pontos, 2022. – 110 p.

„Duminica Mare” este o nouă carte a scriitorului şi poetului Victor Ciobanu. Versurile poetului ne copleşesc prin sinceritatea şi simplitatea sa, prin spiritul profund de observaţie a autorului. Poetul acordă mare atenţie mijloacelor de exprimare şi preferă să vorbească direct cu cititorul, oferindu-i unele poveţe utile. Lectura versurilor arată că autorul este un om îndrăgostit de viaţă, de natură, preţuieşte mult dragostea şi credinţa. Sunt foarte lirice şi pline de culoare poeziile în care se descriu diverse anotimpuri şi sentimentele pe care aceastea le provoacă: „Anotimpul marilor schimbări”, „Buchet de toamnă”, „Valsul toamnei”, „Minunele naturii” ş.a. Uluit de frumuseţea naturii în timpul plimbărilor prin ținutul natal, după cum scrie poetul într-o poezie, observă chiar şi lucruri mărunte. Un rând de poezii sunt dedicate diferitor plante, flori, păsări, animale, gâze, admirând aceste creaţii ale naturii şi exprimându-şi propria atitudine faţă de ele: „Crizanteme”, „De florii”, „De ziua mea roşesc bujorii”, „Farmecul lalelelor”, „Dilema veveriţei”, „Cucul”, „Pupăză — aripă-n dungi”, „Piţigoiul curios”, „Fazanul soarelui” ş.a. Poetul parcă ne îndeamnă şi pe noi să ne bucurăm de viaţă, în sânul naturii, s-o preţuim în toată frumuseţea ei zi de zi.

Soroceanu, Nina. Cuvinte înflorite: versuri pentru cititori de toate vârstele / Nina Soroceanu. – Chişinău: Labirint, 2016. – 118 p.

Poeta, scriitoarea, publicista, textiera de cântece, redactorul de carte Nina Soroceanu vine cu încă o carte de versuri  intitulată „Cuvinte înflorite”. După cum afirmă editorul cărţii date, în poezia pe care o cultivă şi o publică autoarea încă din anii de adolescenţă cuvintele înfloresc: „Ea reuşeşte să le armonizeze într-atât, încât ele devin cântec; o revărsare de sentimente pure, înâlţătoare, un imn dedicat patriei, mamei, copilului, limbii materne”: „Cum înfloresc cuvintele? / Ca o floare de april, / Ca un zâmbet de copil…/ Când înfloresc cuvintele? / Când le preţuim…/” („Cuvinte înflorite”). Poeta îndeamnă cititorul să călătorească prin lumea cuvintelor şi să descopere imagini poetice, inedite, metafore proaspete, aforisme şi multă dragoste. Cartea dată este, ca și cele precedente, o carte vie, ce ne oferă lectură plăcută.

Portnoi, Anatol. Lacrimă de vis…: Versuri / Anatol Portnoi. – Chişinău: Pontos, 2019. – 100 p.

Anatol Portnoi este autorul a peste 10 volume de versuri pentru copii şi maturi, printre care „Urmele tăcerii”, „Veronelu”, „Mărturia unui dor”, „Pași în infinit”, „Dragă, dragă, Drăgălina”, „Dulce, dulce îngeraş” ş.a. Poezia poetului trezeşte trăiri sufleteşti şi emoţii profunde. Cartea prezentă este o plachetă de versuri dedicate Marelui Sentiment – Dragostea. Titlurile vorbesc de la sine: „Misterul dragostei”, „Pentru tine stele am aprins”, „Cu tine-n vise stau la sfat” ş.a. În carte sunt incluse şi cântece: „Cu tine-n gând”, „Primul sărut”, „Asta-i casa cu aleasa” ş.a. Poetul preţuieşte atât dragostea din prezent, cât şi cea din trecut, pe care o descrie în amintiri cu multă căldură şi gingăşie: „Tabloul unei amintiri”, „Unde eşti, iubirea mea?” ş.a. Scriitoarea Claudia Partole afirmă că „poezia lui Anatol Portnoi este o poezie atât de pură – ca o apă dintr-un izvor săpat de talpa unui căprior”, comentările aici sunt de prisos.

Lipovanciuc, Geta. Bat clopotele în noi / Geta Lipovanciuc. – Chişinău: S.n., 2022. – 112 p.

Geta Lipovanciuc este scriitoare, poetă, compozitoare, interpretă. Ca poetă, are o putere de creaţie aparte, care cu fineţe observă toate ce i se întâmplă în jur, versurile sale au şi o energie tămăduitoare. În opinia lui Victor Cobzac, conferenţiar universitar, Maestru în Artă şi poet, poeta nu ştie şi nu poate fi falsă, ea face doar ceea ce simte, scrie doar ceea ce îi place şi doar pentru cine îi place. Este pe cât de realistă, pe atât de romantică, abordând o diversitate de teme. Noua sa carte de versuri „Bat clopotele în noi” arătă că pentru  Geta Lipovanciuc, „poezia este un dangăt de clopot, care leagă două arhitecturi: cea a clopotniţei din vârful dealului şi cea a cuvântului scris cu pana înmuiată într-un suflet… rebel şi rără picătură de astâmpăr”, astfel scrie despre poetă în prefaţa cărţii Victor Cobzac: „Adesea, -n noapte, vrând să scrii / Pe foaia albă, rânduri negre, / Ajungi să crezi că ele-s vii… („Albul şi negrul”); „Bat clopote-n noi a veşnicie! Şi stropi de ploaie vin să ne boteze; / E-o liturgie-a toamnei, în pustie” / Durerea celor singuri s-o scurteze …”/ („Bat clopotele în noi”).

Popescu, Ludmila. Fagurii tăcerii : Versuri / Ludmila Popescu. – Chișinău: S.n., 2022. – 128 p.

Poeta Ludmila Popescu are două pasiuni – medicina și poezia. Practicând medicina, fiind în mijlocul suferințelor umane, de la o vreme își găsește refugiul în poezie, pe care o îndrăgise încă din anii studenției. La începutul activității sale literare a fost încurajată de Grigore Vieru, publicându-și versurile sale în săptămânalul „Literatura și arta”. Ludmila Popescu, după cum scrie despre ea Grigore Vieru, „reușește, prin poezie, să se ridice deasupra necazurilor și suferințelor pe care i le-a hărăzit soarta, deasupra tuturor tristeților prin dragostea față de neam, de țară, de profesia aleasă, prin iubirea nemărginită față de copiii săi, familie și ființa dragă.” Printre poeziile din carte vom întâlni unele curate ca lacrima, trăite firesc care se apropie prin muzicalitatea sa de cântec, a remarcat de asemenea Grigore Vieru. Citind versurile poetei Ludmila Popescu, uneori ne regăsim în ele prin trăirile și sentimentele refectate.Versurile sunt captivante, cu subiecte interesante, descriu cu multă căldură satul natal, casa părintească, virtuțiile creștine prin tot ce-i mai frumos și mai sfânt. Trecutul nu-l poți schimba, susține poeta, dar orice om poate lăsa urme frumoase pe pământ.

 Deci cu referire la poezie, putem trage concluzia că ea este viață, vis, dragoste, gingășie, duioșie. Ne ajută să fim mai buni, mai hotrâți, mai blânzi, mai receptivi la suferințele celor din jur. Citiți versuri, dragi cititori, îmbogățiți-vă emoțional și spiritual.

                                                                                            Lidia Cîssa, bibliotecar