Promovarea cardului BM «B.P.HASDEU»


promovarea carduluiContinuând strategia principală a bibliotecii Hristo Botev  – cultivarea dragostei față de carte și atragerea noilor utilizatori la bibliotecă, luna ianuarie a fost bogată în întîlniri cu elevi și copii de vârstă preșcolară, care pentru prima dată au vizitat o bibliotecă orășenească.

Localul bibliotecii noastre a devenit un adevărat căminpromovarea cardului cald și ospitalier pentru mai mult de o sută de copii de vârsta între 5-11 ani – elevi ai claselor primare din liceul Mihai Sadoveanu și copilașii de la Academia de copii  FasTracKids. Ei au fost cei care în noul an primii au participat în campania „Fii deştept” ia un card inteligent la BM.

promovarea carduluiElevii erau foarte atenți și receptivi la informația despre istoria apariției cărții, despre importanța cărților în procesul de dezvoltare a omului. Ei au primit recomandări și sfaturi practice în legătură cu faptul cum utilizăm o carte și cum să alegem cartea potrivită pentru citit. În timp ce luau cunoștină cu fondul  bibliotecii noastre, copiii erau bucuroși să afle mai ales despre existența diverselor enciclopedii pe care le pot utiliza oricând ar avea nevoie de ele.

Cu copiii mai mici de la Academia FasTracKids, prin intermediul poveștii ampromovarea cardului discutat despre prietenie și ajutorul reciproc. Pentru perceperea și asimilarea mai ușoară a acestor idei, le-am demonstrat și un film de desene animate – „Da tu ce poți face?”, pe care copiii l-au privit cu mult interes.

promovarea carduluiFiecare din întîlnirile petrecute în cadrul Promovării cardului era deosebită prin particularitatea fiecărei clase și, în special, a fiecărui copil în parte. Ei puneau diverse întrebări, uneori neașteptate, dar interesante. Aceasta, bineînțeles, facilita atât stabilirea unei atmosfere de bună înțelegere, cât și gradul de însușire a temei în discuție.

În mod deosebit le-a plăcut elevilor filmul de scurt metraj despre procesul de perfectare a hârtiei din lemn. Cu multă seriozitate copiii au primit și informația despre importanța reciclării hârtiei și a ceea ce putem câștiga din urma ei. Elevii erau foarte dornici de a-și expune punctul de vedere asupra necesității întroducerii în orașul nostru a unor containere pentru colectarea hârtiei pentru reciclare.

Înainte de a încheia întîlnirile, copiii ascultau în plină tăcere povestea cărții și apromovarea cardului bibliotecii, fiind impresionați de soarta a doi oameni, care s-a schimbat peste noapte datorită influenței cărții.

Cele mai frecvente întrebări, puse de copii: Cine a scris prima carte? Avem sau nu la bibliotecă Cartea Roșie, Cartea recordurilor? Avem sau nu Biblia “adevărată”? Se folosea oare în antichitate pielea de pește pentru a scrie o carte? De unde luau oamenii cerneală pentru a scrie? Ce se folosea în calitate de clei în Egiptul antic la formarea “cărții” din papirus? Cum se obține acum culoarea albă a hârtiei, pe când lemnul e de culoare întunecată? De ce trebuie de tăiat copacii pentru a face hârtia – ei doar sînt vii!?

promovarea carduluiIndefent de vârstă, copiii erau foarte entuziasmați când la sfârșitul întîlnirii primeau cardul lor personal ce le oferă posibilitatea de a citi cărți și de la alte biblioteci din oraș. Cu bucurie și chiar cu un sentiment de mândrie fiecare din ei își lua cardul, considerându-l ca simbol și dovadă că deja sînt mai maturi.

Și noi, colaboratorii bibliotecii, sîntem ferm convinși depromovarea cardului faptul că promovând cardul – promovăm cartea și întărim valoarea morală a bibliotecii în rândul locuitorilor orașului nostru.