Cartea „Războiul ciocolatei” de Robert Cormier


Dacă astăzi noi ducem o luptă înverșunată cu un dușman invizibil – coronavirusul Covid-19, care a declarat război mondial întregii omeniri, o carte a scriitorului american Robert Cormier ne povestește despre un alt război neobișnuit – al ciocolatei. Cartea așa și se numește „Războiul ciocolatei”. De fapt, nu ciocolatele se luptă între ele, ciocolata este aici doar un pretext.

            Acțiunea romanului se desfășoară într-o școală catolică pentru băieți din America – Liceul Trinity. Mulți elevi din această școală practică fotbalul și boxul, acestea fiind sporturile pe care aici se pune accent și care aduc ceva venit școlii. E drept că profesorii sunt permanent îngrijorați ca elevii să nu se accidenteze. În școală există o tradiție pe care toți elevii trebuie să o respecte – vânzarea bomboanelor de ciocolată ce reprezintă un eveniment anual important, cotribuind la consolidarea stării financiare a instituției. În anul curent elevii sunt îndemnați să vândă 20 de mii de cutii de ciocolată a câte doi dolari fiecare, de două ori mai mult decât în anul precedent, adică fiecare elev e necesar să vândă câte 50 de cutii. E o sarcină grea de realizat pentru băieți. Deși se declară că aceasta este o acțiune voluntară, fiecare elev se simte obligat să o îndeplinească. Fratele Leon, care ghidează aceste vânzări, fiind îngrijorat de faptul că vânzările merg prost, cere ajutorul Vigilenților, un club secret, constituit ilegal din liceeni, care ține lucrurile în frâu aici, fără de care Liceul Trinity ar fi fost dezbinat de demonstrații, proteste, ca alte școli. În fruntea Vigilenților se află adolescentul Archie Costello, un tip viclean și violent susținut de alții ca el, de exemplu Emile Janza, un tip grosolan și obraznic. Această organizație aduce și multe daune școlii prin diverse șotii și incidente precum: organizează răzbunări cu bătăi a celor nesupuși voinței lor; îl impun pe liceanul Goober să desșurubeze tot mobilierul din sala nr.19 a fratelui Eugene ce se destrăma la o singură atingere, distrugând moral profesorul; organizează un dezastru în altă sală prin țopăitul prin clasă a tuturor elevilor de câte ori profesorul, fratele Jacques, pronunța cuvântul „mediu” vorbind despre protecția mediului înconjurător, dar care însă le-a dat o lecție bună, aducându-i până la istovire și epuizare deplină, și alte acțiuni obraznice.

Unii elevi se străduiau să vândă cât mai multe cutii de ciocolată, ca să fie lăudați, felicitați și recompensați de către profesori. Dintre toți s-a evidențiat elevul Jerry Renault, un băiat aparent timid și slăbuț, pasionat deosebit de mult de fotbal, care a refuzat categoric să participe la acest eveniment. La început,  refuzul era motivat de o promisiune față de Vigilenți – să reziste câteva zile, dar băiatul și după aceasta spune un „nu” hotărât profesorilor, chiar și atunci când Vigilenții au luat totul în mâinile sale și au accelerat vânzările, împunându-i pe toți, și mic și mare, să vândă ciocolată. Jerry Renault asfel a declarat un război ciocolatei prin ambiția sa înverșunată de a nu o vinde, din care cauză se pomenește de unul singur, izolat de toți, urât de unii, de alții în secret compătimit, și suferă mult, fiind bruscat, maltratat prin telefoane mute, însoțite de chihoteli și batjocoră, amenințat și ulterior bătut cu cruzime, punându-și viața în pericol. Acest puști a tulburat universul Liceului Trinity, fiind inconștient ghidat de o întrebare provocatoare pe care o vede în fiecare zi pe un afiș din dulapul său de la liceu: „Să îndrăznesc să tulbur Universul? ” Cu ce se soldează acest război, rămâne să aflăm citind cartea până la final.

Romanul „Războiul ciocolatei” nu este unul simplu, este unul psihologic, unul destul de controversat care ridică multe întrebări ce țin de comportamentul adolescenților aflați în stadiul de formare a personalității, când pot fi ușor influețați de unii lideri cruzi și obraznici, precum și de o societate în care domină niște legi stranii, absurde, emise și susținute de oameni ce abuzează de putere.

Stimați utilizatori, vă recomad să citiți această carte, este un roman interesant, provocător care vă invită la dispută și meditație.

                                                                     Lidia Cîssa, bibliotecar   

Să zâmbim împreună


      Astăzi, de Ziua Umorului (a Păcălelilor), vă propunem spre lectură  o carte amuzantă, care vă va face să zâmbiți, vă va crea  o bună dispoziție, din care veți prelua și lucruri interesante. Cu plăcere vă pezint cartea „Gata cu vorba”, scrisă  de  Andrew Clements, care este o traducere din engleză, scoasă la lumină la Editura „Arthur” și face parte din categoria „Cărți pentru copii și adolescenți”. Este o carte despre vorbire, despre cuvinte spuse uneori la supărare, uneori la furie, uneori pur și simplu nechibzuite și despre cele bine cântărite, pronunțate cu grijă, cu blândețe, despre puterea cuvintelor asupra noastră.

      Dave Packer, personajul principal al cărții, un elev din clasa a 5-a de la Școala Primară Laketon, și Lynsey, o colegă de clasă, se iau la spor prin care vor să constate cine vorbesc mai mult – fetele sau băieții? Dave consideră că fetele vorbesc mai mult și fără rost, deseori despre haine, sunt bârfitoare, iar Lynsey socoate invers,  că băieții vorbesc mai mult, adesea pronunță cuvinte tăioase, jignitoare, nechibzuite. Astfel, ei inițiază un concurs în care sunt implicați toți copiii din clasele a 5-a de la acea școală, care presupune că timp de două zile să se vadă cine poate să tacă mai mult: grupul de fete în frunte cu Lynsey sau grupul de băieți în frunte cu  Dove? Toți trebuie să respecte o regulă: să nu spună mai mult de trei cuvinte odată – nici la lecții, nici la pauze, nici acasă.

      Ideea despre practicarea tăcerii i-a sugerat-o lui Dove  Mahatma Gandi, o personalitate de vază din India, un mare luptător pentru Independența Indiei, care reușise practic să alunge din India, de unul singur, întreaga armată britanică,  folosindu-se nu  de arme sau violență, ci de  cuvinte și idei. Timp de mai mulți ani, câte o zi pe săptămână, Gandi nu vorbea deloc, cosiderând că așa își face ordine în minte. Dove a rămas impresionat de această metodă de comunicare și a hotărât să o pună în practică, mai ales când i s-a ivit ocazia potrivită.

      E nespus de interesant să urmărești cum copiii se isprăvesc cu concursul, acest lucru te ține în suspans  până la sfârșitul cărții, cum se descurcă ei cu regulile jocului la diferite ore de studii sau acasă, când nu-i aude nimeni dintre colegi, respectând codul de onoare. Profesorii, desigur, nu erau încântați de acest concurs, chiar iritați, mai ales cei lipsiți de simțul umorului, deoarece nu-și puteau desfășura cum trebuie orele. Doar un singur profesor, de limbă engleză, a rămas încântat de modurile în care copiii comunică fără cuvinte și a acceptat acest lucru la orele sale, folosind experimentul în cauză pentru diploma de master.

      Cum se termină concursul, cu ce scor, cine va ieși biruitor, cum își schimbă profesorii atitudinea față de această metodă de comunicare a copiilor – veți afla dacă citiți această carte până la capăt. Cartea chiar merită să fie lecturată, căci începând să o parcurgi, nu te poți distrage de la ea, afli lucruri  curioase despre comunicarea non-verbală, adică fără cuvinte, care este una neobișnuită, dar interesantă. Înțelegi, până la urmă, că toți ar trebui să practicăm din când în când această metodă în viața de zi cu zi, să vorbim mai puțin, dar cu tâlc, să fim mai atenți, mai prudenți la ceea ce vorbim, să tăcem atunci când trebuie. După cum știm, cuvintele au putere magică, unele pot irita, unele pot răni, pot provoca durere, altele te pot consola, vindeca, salva. Fiți mai atenți în vorbire și zâmbiți cât mai des, dragi utilizatori! Vă recomand să citiți și altă carte de același autor, scrisă de asemenea cu mult har și umor – „Povestea frindelului”. Lectură plăcută!

                                                                             Lidia Cîssa, bibliotecar

Romanul ,,Wolf Hollow" de Lauren Wolk


Anul 1943, toată omenirea se află în toiul unui război mondial. Deşi acest război părea foarte departe el se răsfrângea şi asupra liniştiţilor locuitori din orășelul Wolf Hollow. Cunoaștem cu toții că războiul se desfășoară prin diferite certuri, acuzaţii şi lupte ce se sfârșesc cu pierderi omeneşti. Personajul principal al romanului este Annabelle, fată de 12 ani ce își duce o viața liniștită, mergea la şcoală alături de frații ei mai mici Henry şi James, iar după ore, acasă o ajuta pe mama la treburile gospodăreşti, spăla vesela, ajuta la bucătărie, aduna puf din tecile de ceara-albinei, pe care la marină le folosea la vestele de salvare.

   Apele încep să se tulbure la apariția lui Betty Glengarryo o fată de la oraș. Betty credea că Annabelle este bogată din cauză că casa lor avea ferestrele vopsite în mov. Încearcă să o sperie pe Annabelle să-i aducă lucruri bune de acasă dar să nu spună părinților, altfel îl ataca pe James, fratele mai mic al acesteia. Annabelle, de frică, făcea ce-i spunea Betty. Betty era fata care avea un șarpe în sân și acel șarpe se trezise, dânsa era pusă să facă numai rău. Apoi apare Andy Woodsberry, care se împrieteneşte cu Betty şi o ajută să-şi ducă la capăt planurile. Din întâmplare cu o piatră aruncată de Betty este lovită Ruth prietena lui Annabelle, care în urma traumei îşi pierde un ochi. Apoi leagă o sfoară de Piatra Țestoasei, care se află la poalele muntelui, dar Betty îl acuză pe Toby (Tobias Jordan), care se dovedeşte a fi un fost luptător în Primul Război Mondial, decorat cu Medalia de Onoare a Congresului. La un moment dat Betty dispare, în acelaşi timp cu Toby. O va găsi Annabelle pe Betty până în final? Care este rolul lui Annabelle în căutarea ei?

   Toby un fost infanterist american din Primul Război Mondial este traumatizat de pe urma războiului şi a numărului mare de morţi cauzate de către acesta din rândurile nemţilor. Toby cutreiera câmpurile cu un aparat foto, dăruit de către Annabelle, cu care fotografiază natura, mai purta trei puşti voluminoase şi grele din care doar una fiind bună de luptă. Această greutate mare pe care o purta Toby înseamna pentru el o pedeapsă pentru ceea ce a făcut în război, deşi a primit Medalia de Onoare el nu s-a simţit onorat să o poarte, chiar renunţând la ea lăsând-o în cazarma militară în care s-a înrolat.

    În acest roman sunt descrise momente din acel război, viaţa oamenilor obişnuiţi din Statele Unite ale Americii, acea  perioadă istorică zbuciumată. Dar este şi o carte a maturizării şi descoperirilor, despre viaţă şi oameni, despre acea lume care uşor este manipulată de către o fetiţă de numai doisprezece ani. Este un roman unde este arătat binele și răul. Bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului.  

     Onestitatea din „Wolf Hollow” îmi sfâșie inima, dar curajul și bunătatea lui Annabelle o recompun și o reîntregesc. Este o carte care contează pentru voi dragii noștri utilizatori. Vă recomand pentru a o lectura.

                                                                              Olga Aga, bibliotecar

O carte cu aromă de lămâie


E vorba de cartea „Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill, scriitoare engleză, pe care din partea Bibliotecii „Hristo Botev” am prezentat-o eu, Lidia Cîssa, la Lansarea Concursului de lectură „Bătălia cărților”, ediția a VI-a, desfășurată în data de 5 martie curent la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.Cartea are o denumire provocatoare, ce îndată îți trezește curiozitatea. La prima vedere a cărții,  pe loc îți pui întrebarea: ce au în comun lămâile cu cărțile? Dar să știți că  aici au cea mai directă legătură. Să le luăm deci pe toate pe rând.

     Cartea „Lămâi, cărți și prieteni” a fost tradusă în limba română de Andrei Covaciu și scoasă la lumină la Editura „Corint books”, București, în a. 2018. Face parte din colecția „Smart age”, care, după cum se știe deja, nu este doar o nouă colecție de cărți pentru copii, ci pentru copii inteligenți, din  care, pe lângă faptul că sunt captivante, nu te plictisesc deloc, din ele ai ce învăța, ajută copiii să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cei din preajma sa, inclusiv pe adulți, să-și descopere noi pasiuni, să-și facă prieteni, să afle multe lucruri noi și curioase despre lumea ce ne înconjoară. 

      Chiar din primul an al apariției sale cartea s-a bucurart de un deosebit succes. În anul 2017 a câștigat mai multe premii: Oxfordshire Book Award, Stockport Childrens Book Award,Tower Hamlets Book Award, a fost nominalizată pentru medalia „Carnegie”. Sunt sigură că va avea priză și la tinerii noștri utilizartori.

      Deși coperta cărții are un aspect foarte vesel și atractiv, subiectul descris în carte nu este tocmai unul vesel, este povestea dulce-amară a unei familii pasionate de lectură. În centrul atenției se află istoria uimitoare și foarte emoționantă a unei fetițe de 10 ani pe numele Calypso, care reușește să învingă durerea provocată de decesul mamei sale cu ceva ani în urmă cu ajutorul cărților și a prieteniei ce a intervenit ca o salvare în viața ei.

       La început, Calypso era văzută de obicei singură, cu ochii coborâți veșnic în cărți, atât acasă, cât și la recreații la școală. În ele fetița își găsește refugiul, trăind cu lumea cea din cărți. Iată cum ea singură explică faptul că a ales ca prieteni cărțile și nu pe cineva dintre colegi sau vecini: „La școală, ceilalți copii au încetat să încerce să mă transforme în cea mai bună prietenă a lor. Îmi place să mă joc cu ei – pentru că nu e ca și cum nu mi-ar plăcea defel oamenii. Dar, ca să fiu sinceră, prefer cărțile. Îmi place locul acela liniștit, din mintea mea, pe care acestea îl creează. Spațiul acela cu insule, care poate fi încărcat de magie sau de mistere”. Trăia, fiind înconjurată de cărți, având chiar propria ei bibliotecă, cu tatăl său, el tot înfundat în lumea cărților, și credea că așa e normal. Dar această situație a durat până într-o zi, când în clasa lor își face apariția o nouă colegă Mae, care de asemenea e pasionată de cărți și de scrierea povestirilor. Între cele două fete se leagă o strânsă prietenie, Calypso face cunoștință și cu familia Maei, care este veselă, gălăgioasă, precum este, de fapt, și Mae – zâmbitoare, bine dispusă, săritoare la nevoie. În acestă familie predomină relațiile de prietenie, de încredere, aici supărările nu durează mult, ci peste o clipă dispar, aici adesea se sărută, se îmbrățișază, fără nici o jenă și orice problemă pare mai simplă, mai ușoară. În familia prietenei Calypso găsește lumină și fericire și îi place să petreacă tot timpul liber aici.

      Acasă la ea era o altă situație. După decesul tragic al soției sale și mamei lui Calipso, tatăl ei devine nespus de distant și rece. El este  preocupat doar de lucrul său, scriind articole, corectând texte, scriind și o carte despre lămâi „O istorie a lămâii” ce îi consumă mult timp și resurse financiare. El a transformat  grădina într-o seră de lămâi și uită de toate, lăsând casa și prepararea bucatelor în grija  fetei, să se discurce de una singură, fără a avea cu cine vorbi despre peocupările sale, despre preferințele sale. Când descoperă tristul secret ascuns în biblioteca tatălui, Colipso înțelege că ceva nu e în regulă cu el. Ce se întâmplă cu Calipso când află că biblioteca mamei lăsată  pentru ea este înlocuită cu straturi de lămâie, cum reușește ea să-l scoată din depresie pe tătăl său, ce soartă a avut povestea „După Armageddon” scrisă împreună cu prietena ei și plasată pe internet, va reuși ea să scrie povestea familiei sale și să-i creeze un final fericit? Răspuns la aceste întrebări veți găsi lecturând cartea și alte lucruri interesante veți afla din ea.

       Vreau să menționez că cartea este scrisă foarte bine, urmărind cu mult interes dinamica subiectului, uiți de vârstă. Nu este adresată doar copiilor, ci și adulților.Cartea amintește părinților că uneori, fiind preocupați de propriile probleme, ei uită că și copiii au micile sale probleme, că nu trebuie lăsați de unii singuri să le rezolve, că împreună  toate se pot  rezolvă mai ușor, că e necesar mai mult timp să petreacă cu copiii săi. Cartea atrage atenția și asupra altui lucru important: deși nu întotdeauna viața ne oferă o poveste fericită, o putem, totuși, face mai frumoasă, mai luminoasă, mai plăcută, doar că nu trebuie să ne închidem în sine, să ne separăm de toată lumea din jur, ci să apelăm la ajutorul altor oameni, rude, prieteni. Lectură plăcută, dragi utilizatori!

                                                                                        Lidia Cîssa, bibliotecar

Cartea e o comoară


Vă plac competițiile – sportive, de dans, intelectuale? Desigur, la toți ne plac. Acum avem ocazia zi de zi să urmărim o aprigă competiție – între cartea tipărită și tabletă, calculator, noutbook și alte tehnologii informaționale! Cine  până la urmă va învinge —  rămâne de văzut. Dar, de fapt, de noi depinde cui îi vom oferi prioritate. Cu groază ne gândim uneori : oare va dispărea cartea  vreo dată? să fie posibil așa ceva? În data de 1 februarie toată comunitatea din lume marchează Ziua Internațională a cititului, când se vorbește despre carte, despre lectura cărților, aceasta fiind o ocupație de mare preț care ne însoțește de mici copii până la bătrânețe și din care învățăm de toate, învățăm a trăi. Cu siguranță putem spune că cartea e o adevărată comoară!

Serviclul „Pasionați de lectură” pe care îl desfășor săptămânal are drept scop să cultive dragostea față de carte la micii noștri utilizatori, începând cu această vârstă fragedă, preșcolară, ca lectura să devină la ei cea mai plăcută ocupație. Lectura pentru copii e foarte importantă, o știm cu toții. Cărțile educă, dezvoltă imaginația, creativitatea, îmbunătățesc vocabularul, vorbirea, într-un cuvânt sunt de mare folos pentru copii. Recent, la 5 februarie, am desfășurat Ora de lectură  cu genericul „Citim împreună” destinată Zilei Internaționale a cititului împreună cu copiii de la Grădiniţa „Licurici”, grupa pregătitoare. Am început activitatea cu o convorbire despre carte, despre rolul ei de valoare în viața noastră, făcând o ușoară caracterizare a cărților de la expoziția de carte „Lectura – cea mai interesantă pasiune” amenajată cu această ocazie. Ulterior, le-am propus copiilor să extragă din coșuleț proverbe frumoase despre carte, despre lectură, selectate preventiv și scrise pe foi colorate, ca să fie mai distractiv. Proverbele  le-au citit copiii, rând pe rând, cu mare plăcere și  împreună le-am comentat. Apoi am rugat copiii să aleagă din cărțile puse pe mese la dispoziția lor câte o carte care le place și să citească denumirea, autorul și cine poate câte o frază din ea. Copiii au îndeplinit cu satisfacție acest lucru, întrecându-se la citit. Aici au fost prezente cărți cu povești, cu poezii, cărți din colecțiile „Citim pe silabe” și „Știu să citesc” destinate preșcolarilor și claselor primare care se învață a citi. În continuare am citit împreună, în ștafetă,  povestea „Iepurele și broasca țestoasă”  din colecția  „Știu să citesc”. Copiii s-au amuzat pe seama iepurelui lăudăros, care s-a luat la întrecere la fugă cu broasca țestoasă pe care o considera nespus de înceată. Fiind sigur că o va birui, se râdea de ea că se antrenează, o jignea mereu, dar până la urmă pierde competiția, fiind nechibzuit și neatent, adormind sub o tufă după ce se ospătă cu un morcov. Broasca țestoasă a câștigat întrecerea  și împreună cu prietenii săi făcură mare haz pe seama iepurelui, iar iepurele, după cum se spune în poveste, își primise lecția cu vârf și îndesat. Aici și copiii au tras învățăminte : că nu e bine să te lauzi pe sine, să te râzi de cei mai slabi ca tine, să  jignești pe cineva fără motiv, că broasca a fost mai deșteaptă, antrenându-se și căutându-și de treabă și ținându-se de cuvânt, ca o ființă educată. Aici ne-am amintit de proverbele : Lauda de sine nu miroase a bine; Râde acel care râde la urmă; Nu spune hop până nu ai sărit ș.a.

Astfel, citind împreună, micii noștri utilizatori s-au antrenat în lectură, ei abia învățând a citi, dezvoltându-și abilitățile de lectură fluentă și gustul de a citi. Văzând cu câtă plăcere citesc copiii din cărți, cu câtă dragoste întorc foile și studiază ilustrațiile din cărți, aș vea să cred că cartea tipărită nu va dispărea niciodată, poate va exista paralel cu cea on-line.

                                                    Lidia Cîssa, bibliotecar