Gheorghi Rakovski – un erou al Bulgariei


         Anul 2021 în Bulgaria este marcat ca Anul Gheorghi Stoikov Rakovski (2 aprilie 1821 - 9 octombrie 1867), istoric, etnograf, poet, scriitor și publicist. În acest an se împlinesc 200 de ani de la nașterea acestei distinse personalităţi, Domnia sa fiind şi conducător al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub dominația otomană, unul dintre „cei patru mari luptători”, ceilalţi fiind Hristo Botev, Liuben Karavelov, Vasil Levski.  
          În 1841, Gheorghi Rakovski a organizat o societate secretă la Atena pentru a pregăti un atac armat ce urma să fie desfăşurat în Grecia și Bulgaria. Gheorghi Rakovski urmărește în direct evenimentele politice. Aflând despre răscoala din Nis și despre revolta pregătită la Brăila (1841), a plecat în Țara Românească. După eșecul său și situația adecvată a politicii externe, Gheorghi Rakovski a început pregătirile pentru a doua revoltă a bulgarilor din oraşul Brăila (1842), aici putem constata dorinţa revoluţionarului bulgar pentru coordonarea acţiunilor bulgarilor, sârbilor şi grecilor, pentru formarea unei coaliţii largi. După un alt eșec, Rakovski s-a retras, dar aflând că au fost arestați oameni nevinovați, a decis să se predea. Venind la Brăila, Rakovski a primit un pașaport grec sub acest nume. Instanța i-a condamnat la moarte pe el și pe alți șase participănţi la mişcarea de eliberare. Folosind decretele capitulațiilor (cetățenii străini pot fi judecați numai de către organele de justiţie din propria ţară), Rakovski și grecii condamnați s-au adresat consulului general grec din București, care considera că este o chestiune de demnitate greacă să nu abandonezi un deținător de pașaport grec. La 14 iulie 1842 sentința a fost confirmată, dar condamnații au fost predați consulatului grec la București. 
       În afară de oraşul Brăila, un centru important al tulburărilor bulgarilor a fost şi orăşelul Reni din Basarabia de Sud, unde nucleul organizaţiei secrete era condus de către Vasil Hadjivălkov şi Petru Gancev. În 1843, Gheorghi Rakovski a condus răscoala anti-turcă de la Brăila.
          Gh. Rakovski este cunoscut și ca poet, prozator şi publicist remarcabil, pasionat. În poemul „Tovarăș de pădure” („Горский пътниk” - Нови-Сад, 1857), a glorificat lupta haiducilor bulgari împotriva asupritorilor. În ziarele editate „Българска дневница”, „Дунавскый Лебедъ” (Bolgrad, 1860-1861), şi revista „Бъдущност” (București, 1864) a tratat ideile de solidaritate fraternă a popoarelor balcanice în lupta pentru eliberarea lor.
          La 9 octombrie 1867, Gheorghi Rakovski se stinge din viaţă, motivul fiind o boală grea - tuberculoza. În cinstea marelui luptător şi scriitor Gheorghi Rakovski, instituția de învățământ superior militar din Bulgaria îi poartă numele - Academia Militară „Gh. S. Rakovski”. În orașul Bolgrad (regiunea Odesa, Ucraina) o altă instituţie de învățământ îi poartă numele – Gimnaziul „Gh. S. Rakovski”. 
 Sursă bibliografică:

1.https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A0%D0%B0%D0%BA%D0%BE%D0%B2%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9

      2. https://en.wikipedia.org/wiki/Georgi_Sava_Rakovski

     3. https://kotel.bg/vidni-lichnosti-rodeni-v-kotel/georgi-stoikov-rakovski/

                                                    Angela Olărescu, şef filială

Bulgarii Chişinăului interbelic (1918–1940)


În perioada interbelică, oraşul Chişinău, ca şi în perioada ţaristă, a fost locul unde s-au concentrat reprezentanţii de vază ai cercurilor politice, economice, sociale şi culturale. Printre ei se evidenţiau şi personalităţi de origine bulgară, care au adus contribuţia lor la dezvoltarea oraşului în diferite domenii.

          Avem date puţine referitor la numărul bulgarilor din Chişinău în perioada interbelică. Istoricul basarabean Ştefan Ciobanu, bazându-se pe datele Serviciului Statisticii Regionale din Basarabia, deduce că în 1919, la Chişinău, locuiau 2 000 de bulgari (din 133 de mii de locuitori stabili).

          Prezintă interes imaginea bulgarilor chișinăuieni și a gospodăriilor lor. Arhitectul român Toma T. Socolescu, care la începutul anilor 1920 a realizat în acuarelă două case de bulgari de pe str. Grădinilor și Mincov (azi, str. George Coșbuc). Publicând aceste acuarele în revista bucureșteană „Arhitectura”, el le-a numit „Case vechi românești din Chișinău”. Istoricul român Petre Constantinescu-Iași face o prezentare detaliată a caselor vechi din partea veche a orașului Chișinău, demonstrând că ele sunt construite de bulgari. El descrie casa bulgarului G. Atanasiu (situată pe str. Nicolae Bălcescu); casa meșterului de origine bulgară Dimitrie Bonza, situată pe str. Gheorghe Lazăr (azi, str. Alexandru Hâjdeu), nu departe se afla casa lui Comerzan; la intersecția străzilor Ivanovskaia (azi, str. Ioan Botezătorul) și Grădinilor, se afla casa zarzavagiului bulgar Paravanov.

          Bulgarii din Basarabia au avut reprezentanţi în Sfatul Ţării, funcţia de deputat au ocupat Ştefan Balamez, Mihil Stoianov, Mihail Rusev, Teodor Chirilov, Anton Novacov.

          În Primăria municipiului Chişinău funcţionarii bulgari activau în diferite servicii. În anul 1939 şeful adjunct al Biroului de recepţie era Victor Doinov. În acelaşi Birou activau ca agenţi incasatori Mihail Iordanov şi Victor Topalov. Şef adjunct al Biroului economic era Alexandra Hitov. La Biroul ocrotirilor sociale a lucrat medicul Nicolae Dimitriev. Iar Platon Dimitriev era controlor la Biroul reţelei de apă. În acelaşi timp Elena Doncev este menţionată ca impiegată în cadrul Biroului veterinar-zootehnic.

          În perioada interbelică, la Chişinău şi-au găsit adăpost militari de origine bulgară care au fugit din Rusia bolşevică. Unii refugiaţi erau foşti militari ai armatei lui Piotr Vranghel. Dintre aceştea făcea parte şi locotenentul Alexandr Stoianov, a trăit pe str. Alexandrovskaia 122 (azi, bd. Ştefan cel Mare), la sora sa Alexandra Strepetova. Un alt militar stabilit la Chişinău (la 12 aprilie 1922) era Orest Pascalov, care a slujit în armata lui Anton Denikin, ce a locuit pe str. Alexandrovskaia.

          La Chişinău a trăit şi maiorul de cavalerie Nicolae Agura. Din ianuarie 1918 a devenit director al Serviciului militar-politic pe lângă Ministerul de Război al Republicii Democratice Moldoveneşti. După Unire, în clădirea Sfatului Ţării a deschis cursuri de limba română pentru ofiţeri. N. Agura s-a manifestat şi în alte domenii. În 1918 s-a angajat la lucru la Directoratul Agriculturii din Chişinău. Aici, la iniţiativa sa, a fost organizat serviciul pescarilor. Se ştie că în timpul liber N. Agura se ocupă cu vânătoarea. Din 1918 până în 1932 şi-a dedicat activitatea învăţământului şcolar. A predat limba franceză la Liceul „A. Donici” din Chişinău. După ieşirea la pensie a continuat să lucreze la şcoală. În 1940 fiind învăţător în Şcoala nr. 49 din Bacioi.

          După Primul Război Mondial, în Chişinău s-a stabilit cu familia fostul ofiţer ţarist, bulgarul Semion Telpis. La început el dădea lecţii private de desen. În 1923, a fost angajat la Societatea „Orfani de Război Regiunea IV-Chişinău”, unde a lucrat până în anul 1928 în departamentul de aprovizionare, administraţie şi la contabilitate. În 1929 S. Telpis s-a angajat la fosta tipografie gubernială ca lucrător pentru reamenajarea şi reechiparea atelierelor; ulterior a fost transferat la cancelarie, unde a rămas până în 1940.

          În Chişinău (pe str. Bulgară 11) a locuit şi locotenent-colonelul fostei armate ţariste Vladimir Stoianov. Se ocupa cu vinificaţia şi pomicultura.

          În perioada interbelică Chişinăul a devenit un loc unde au creat poeţii de origine bulgară. Una dintre ei era Liuba Dimitriu (Dimitrova). În 1918 ea a lucrat la Inspectoratul Poştă, Telefon, Telegraf. Apoi s-a angajat la Primăria Chişinău, unde în anii 1919-1923 a activat ca translatoare. În 1923-1930 o găsim pe L. Dimitriu la Prefectura Poliţiei. A început să scrie primele sale poezii în 1920. La 22 martie 1930, răpusă de tuberculoză, se stinge din viaţă. Este înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău. În 1931 apropiatul Liubei, căpitanul M. Mihăiescu, a strâns poeziile ei şi le-a publicat în volumul „Crinii Basarabiei”. Criticul literar Alexandru Terziman a subliniat: „Poeziile ei, impregnate de accente de fierbinte iubire pentru Basarabia şi pentru România, în genere, dovedesc că patriotismul nu este întotdeauna în funcţie de originea etnică, ci foarte adesea iubirea de ţară poate să fie şi mulţumirea cu locul în care naşterea l-a aşezat pe om”.

          Deseori, din Bolgrad la Chişinău veneau poeţii de origine bulgară Teodor Nencev, Iacov Slavov şi Vladimir Cavarnali. Ei colaborau activ cu revista „Viaţa Basarabiei”, condusă de Pantelimon Hallipa şi Nicolae Costin. În 1939, în cercurile literare din Chişinău, pe ascuns era răspândit volumul de versuri al lui N. Nencev, întitulat „Poezii”, volum, încă din 1937, interzis de cenzura regală din cauza poeziilor sociale ale bolgrădeanului. Însă anume la Chişinău în 1940, cu sprijinul Societăţii Scriitorilor din Basarabia a văzut lumina tiparului o altă plachetă de versuri a lui T. Nencev sub aceeaşi denumire ca şi cartea confiscată trei ani în urmă. În volumul nou au fost incluse practic aceleaşi poezii, cu excepţia celor cu caracter social.

          În perioada interbelică s-au manifestat oameni de creaţie, sculptorul Leonid Fitov. În anii 1932–1937 el a făcut studii la Şcoala de Arte Frumoase din Chişinău, în atelierul lui Alexandru Plămădeală. A participat la expoziţii ale Societăţii de Arte Frumoase din Basarabia (ediţiile din 1936, 1939). S-a evidenţiat în domeniul sculpturii monumentale şi al portretului. Este cunoscută opera lui „Basorelieful de pe mormânt”, realizată în anii 30 ai sec. XX.

          Printre compozitori de origine bulgară se evidenţiază Constantin Zlatov. El a absolvit Liceul nr. 1 de Băieţi din Chişinău, unde a studiat pianul. Ulterior s-a ocupat de prelucrarea cântecelor populare româneşti pentru orchestra instrumentală. Din creaţia lui C. Zlatov au rămas circa 30 de romanţe şi cântece pentru pian. În anii 1930–1940 a condus fanfara Liceului de Băieţi din Comrat.

          Era cunoscut şi pictorul Vladimir Doncev. S-a manifestat ca pictor peisajist. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii de Belle-Arte din Basarabia (înfiinţată în 1921). În timpul unei călătorii în Spania a realizat picturile: „Portalul Templului din Avila”, „Avila, vedere generală”, „Toledo” şi altele, iar, vizitând Italia, a pictat „Firenze. Casele pe Arno (proprietatea d-lui D.)”. Are şi lucrări în care a redat aspecte ale Chişinăului, de exemplu „Bulevard din Chişinău” (acuarelă), „În parc”, „Fabrica”, „Moină în oraş”, „Poarta cazarmei” etc. În 1939 pictura lui V. Doncev „Toledo”, cu sprijinul lui N. Costenco, a fost publicată pe coperta numărului din ianuarie al revistei „Viața Basarabiei”.

          În opereta basarabeană s-a remarcat Maria Zlatova. A fost solista (soprano) Operei Mariinski. A jucat rolurile lui Nedda („Piațe” de Ruggero Leoncavallo), Leonora de („Trubadurul” de Giuseppe Verdi), Julieta („Romeo și Julieta” de Charles Gounod) ș.a. A fost profesoară de canto la Conservatorul „Unirea” (1928–1935) și la Conservatorul „Municipal” (1936–1940). Printre elevii săi se numără Maria Cebotari (cântăreață de operă, una dintre cele mai mari soprane din lume).

          Mulți bulgari din Chișinău erau profesori la diferite instituții de învățământ. La Facultata de Științe Agricole din Chișinău lucra inginerul-agronom Constantin Zaimov. La aceeași facultate lucra și Mihail Momcev. Profesor de matematică la Liceul nr. 2 de Băieți „Mihai Eminescu” din Chișinău era bulgarul Petre Cazanacli. Ca profesor la aceeași instituție activa Nicolae Vlaicov. Tot la aceeași instituție de învățământ a predat limba latină și greacă Vasile Agura, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău (1910).

          În perioada interbelică etnicii bulgari erau prezenți și în Biserica Ortodoxă din Basarabia. Unul dintre cei mai cunoscuți bulgari din rândul preoțimii era preotul Gavriil Zlatov. A predat religia și filozofia la Liceul nr. 2 de Băieți „Mihai Eminescu”. În 1922, în limba rusă tipărește o schiță istorică despre Gimnaziul nr. 2 de Băeți din Chișinău. Era cunoscut în rândul clerului basarabean și preotul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Chișinău – iconomul stavrofor Ioan Stoicov. De numele lui Ioan Stoicov este legată tipărirea în 1933, la Tipografia Eparhială „Cartea Românească” din Chișinău, a monografiei „Istoricul învățământului primar bisericesc în Basarabia sub dominația rusă (1812–1917).

          La parohia „Tuturor Sfinților” din Chișinău a slujit (din 15 septembrie 1925) cântărețul Petre Petrov. Din Comrat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău a fost transferat Mihail Grozdev.

          În perioada interbelică bulgarii erau prezenți activ în viața economică a Chișinăului. Constantin Hitov avea restaurant pe str. Grigore Ureche 2. Un mare proprietar de depozite comerciale din Chișinău era T. Dragomirov. Depozitul de parfumerie și produse farmaceutice de la colțul străzilor Nikolaevskaia (azi, str. Columna) și Mihailovskaia (azi, str. Mihai Eminescu) se afla în proprietatea lui B. G. Pincev. La colțul străzilor Alexandrovskaia și Mihailovskaia se afla magazinul lui D. C. Cara–Stoianov. Acolo puteau fi procurate picturi, rame și baghete.

          La Chișinău, unii bulgari continuau să se ocupe cu îndeletnicirea tradițională – grădinăritul. Unul dintre grădinarii cunoscuți era Dumitru Sebov (a locuit pe str. Bulgară 57). În Chișinău, pe str. Haralampie 18 (azi, str. Alexandru cel Bun) a trăit moșierul Vasile I. Nedov, având în proprietate pământ pe moșia Căinari, județul Tighina.

Sursa bibliografică:

Duminica, Ivan. Bulgarii Chișinăului interbelic (1918-1940) // Identitățile Chișinăului. Orașul interbelic : Materialele Conferinței Internaționale, Ed. a 5-a, 1-2 noiembrie 2018, Chișinău / coord.: Sergiu Musteață, Alexandru Corduneanu. – Chișinău, 2020. – P. 241–249.

Angela Olărescu, șef Filială.

Din istoria unei biserici


0001(1)     În data de 2 iunie 2017 în incinta Bibliotecii «Hristo Botev» etnograful Gheorghe Tanov şi-a prezentat cartea Reconstruirea Bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe din oraşul Taraclia. Acesta este un eveniment important pentru comunitatea bulgară din Chişinău, deoarece cartea reflectă tematica legată de viaţa spirituală a bulgarilor basarabeni. Cartea menţionată va fi foarte solicitată de cititorii noştri pentru elaborarea tezelor de licenţă, masterat şi doctorat. În ea sunt incluse toate etapele de activitate a bisericii din localitate. Se povesteşte cum biserica a fost închisă, distrusă şi apoi reconstruită. La dorinţa localnicilor biserica a început să activeze, căci în viaţa omului sunt evenimente ce cer să fie oficializate în biserică: liturghii, botez, cununie …

23

  Autorul a depus o muncă enormă în acumularea informaţiei despre biserică şi a reuşit, căci oamenii, fiind comunicabili l-au agutat să colecteze diverse fotografii, amintiri din diferite momente ce se referă la istoria bisericii.

Articol îngrijit de Angela Olărescu