O carte cu aromă de lămâie


E vorba de cartea „Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill, scriitoare engleză, pe care din partea Bibliotecii „Hristo Botev” am prezentat-o eu, Lidia Cîssa, la Lansarea Concursului de lectură „Bătălia cărților”, ediția a VI-a, desfășurată în data de 5 martie curent la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.Cartea are o denumire provocatoare, ce îndată îți trezește curiozitatea. La prima vedere a cărții,  pe loc îți pui întrebarea: ce au în comun lămâile cu cărțile? Dar să știți că  aici au cea mai directă legătură. Să le luăm deci pe toate pe rând.

     Cartea „Lămâi, cărți și prieteni” a fost tradusă în limba română de Andrei Covaciu și scoasă la lumină la Editura „Corint books”, București, în a. 2018. Face parte din colecția „Smart age”, care, după cum se știe deja, nu este doar o nouă colecție de cărți pentru copii, ci pentru copii inteligenți, din  care, pe lângă faptul că sunt captivante, nu te plictisesc deloc, din ele ai ce învăța, ajută copiii să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cei din preajma sa, inclusiv pe adulți, să-și descopere noi pasiuni, să-și facă prieteni, să afle multe lucruri noi și curioase despre lumea ce ne înconjoară. 

      Chiar din primul an al apariției sale cartea s-a bucurart de un deosebit succes. În anul 2017 a câștigat mai multe premii: Oxfordshire Book Award, Stockport Childrens Book Award,Tower Hamlets Book Award, a fost nominalizată pentru medalia „Carnegie”. Sunt sigură că va avea priză și la tinerii noștri utilizartori.

      Deși coperta cărții are un aspect foarte vesel și atractiv, subiectul descris în carte nu este tocmai unul vesel, este povestea dulce-amară a unei familii pasionate de lectură. În centrul atenției se află istoria uimitoare și foarte emoționantă a unei fetițe de 10 ani pe numele Calypso, care reușește să învingă durerea provocată de decesul mamei sale cu ceva ani în urmă cu ajutorul cărților și a prieteniei ce a intervenit ca o salvare în viața ei.

       La început, Calypso era văzută de obicei singură, cu ochii coborâți veșnic în cărți, atât acasă, cât și la recreații la școală. În ele fetița își găsește refugiul, trăind cu lumea cea din cărți. Iată cum ea singură explică faptul că a ales ca prieteni cărțile și nu pe cineva dintre colegi sau vecini: „La școală, ceilalți copii au încetat să încerce să mă transforme în cea mai bună prietenă a lor. Îmi place să mă joc cu ei – pentru că nu e ca și cum nu mi-ar plăcea defel oamenii. Dar, ca să fiu sinceră, prefer cărțile. Îmi place locul acela liniștit, din mintea mea, pe care acestea îl creează. Spațiul acela cu insule, care poate fi încărcat de magie sau de mistere”. Trăia, fiind înconjurată de cărți, având chiar propria ei bibliotecă, cu tatăl său, el tot înfundat în lumea cărților, și credea că așa e normal. Dar această situație a durat până într-o zi, când în clasa lor își face apariția o nouă colegă Mae, care de asemenea e pasionată de cărți și de scrierea povestirilor. Între cele două fete se leagă o strânsă prietenie, Calypso face cunoștință și cu familia Maei, care este veselă, gălăgioasă, precum este, de fapt, și Mae – zâmbitoare, bine dispusă, săritoare la nevoie. În acestă familie predomină relațiile de prietenie, de încredere, aici supărările nu durează mult, ci peste o clipă dispar, aici adesea se sărută, se îmbrățișază, fără nici o jenă și orice problemă pare mai simplă, mai ușoară. În familia prietenei Calypso găsește lumină și fericire și îi place să petreacă tot timpul liber aici.

      Acasă la ea era o altă situație. După decesul tragic al soției sale și mamei lui Calipso, tatăl ei devine nespus de distant și rece. El este  preocupat doar de lucrul său, scriind articole, corectând texte, scriind și o carte despre lămâi „O istorie a lămâii” ce îi consumă mult timp și resurse financiare. El a transformat  grădina într-o seră de lămâi și uită de toate, lăsând casa și prepararea bucatelor în grija  fetei, să se discurce de una singură, fără a avea cu cine vorbi despre peocupările sale, despre preferințele sale. Când descoperă tristul secret ascuns în biblioteca tatălui, Colipso înțelege că ceva nu e în regulă cu el. Ce se întâmplă cu Calipso când află că biblioteca mamei lăsată  pentru ea este înlocuită cu straturi de lămâie, cum reușește ea să-l scoată din depresie pe tătăl său, ce soartă a avut povestea „După Armageddon” scrisă împreună cu prietena ei și plasată pe internet, va reuși ea să scrie povestea familiei sale și să-i creeze un final fericit? Răspuns la aceste întrebări veți găsi lecturând cartea și alte lucruri interesante veți afla din ea.

       Vreau să menționez că cartea este scrisă foarte bine, urmărind cu mult interes dinamica subiectului, uiți de vârstă. Nu este adresată doar copiilor, ci și adulților.Cartea amintește părinților că uneori, fiind preocupați de propriile probleme, ei uită că și copiii au micile sale probleme, că nu trebuie lăsați de unii singuri să le rezolve, că împreună  toate se pot  rezolvă mai ușor, că e necesar mai mult timp să petreacă cu copiii săi. Cartea atrage atenția și asupra altui lucru important: deși nu întotdeauna viața ne oferă o poveste fericită, o putem, totuși, face mai frumoasă, mai luminoasă, mai plăcută, doar că nu trebuie să ne închidem în sine, să ne separăm de toată lumea din jur, ci să apelăm la ajutorul altor oameni, rude, prieteni. Lectură plăcută, dragi utilizatori!

                                                                                        Lidia Cîssa, bibliotecar

„Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine


    pasare-cantatoare-511x750 „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine se află printre cărţile propuse de Concursul de lectură „Bătălia cărţilor” 2018 destinată adolescenţilor de vârsta 15-18 ani. Este un roman uimitor de bun. Personajul principal, Caitlin, este o fetiţă mai specială ce suferă de sindromul Asperger. Pentru Caitlin lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebue să fie mestecată în farfurie, putea să spună tot ce-i trecea prin cap, frumoasele desene la care era foarte talentată, nu puteau fi în culori. Fratele mai mare Devon, era ajutorul şi sprijinul ei care o îndruma în toate. Spre exemplu, a ajutat-o să priceapă sensul filmului Să ucizi o pasăre cântătoare pe care l-au vizionat împreună:

     „Când am văzut prima dată Să ucizi o pasăre cântătoare am așteptat tot filmul ca tatăl să omoare o pasăre. Deja împușcase un câine. Și țintea bine. Nimeni n-a împușcat nici o pasăre tot filmul. La sfârșit, am zis că era cel mai stupid titlu pentru un film. Devon mi-a spus că habar n-am ce vorbesc. Anul ăsta a citit cartea pentru ora de engleză și mi-a spus că titlul se potrivește perfect și că înseamnă că: — Nu e corect să ucizi o persoană nevinovată, care oricum nu are de gând să-ți facă niciun rău.”

      Dar fratele dispăruse… Perderea fratelui a lăsat un gol imens în viaţa familiei. Caitlin tare îşi dorea ca totul să fie ca înainte, pentru asta trebuia să ajungă la „împăcare” şi nu putea să-şi exsplice ce înseamnă asta. Prin încercarea ei să obţină împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt doar albe sau negre.

      Citind această carte, trecem împreună cu Caitlin peste încercarea de a vedea lumea așa cum este și de a interacționa cu ea. Este o carte care ne face să gândim altfel, să ne schimbăm spre bine.

      Grăbiţi-vă, dragi tineri utilizatori, să citiţi cartea „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine, căci Concursul de lectură „Bătălia Cărţilor” se apropie de final!

                                                                                         Olga Aga, bibliotecară

 

Fetița cu nume ciudat


Без названия

Shafak, Elif. Fetița căreia nu-i place numele său / Elif Shafak ; trad. din lb. turcă de Sunia Iliaz Acmambet. — Iași: Polirom, 2016. — 146 p.

       Într-un oraș din Turcia trăia o fetiță cu un nume ciudat. Vă închipuiți, nu o chema Viorica, Camelia, Crina, Lăcrămioara sau alt nume de floare frumoasă și mirositoare, dar Sarkiz Sardinia, adică Mușcată Curgătoare, o floare care nu făcea altceva decât să atragă păsările colibri.

      Sarkiz Sardinia era o fetiță inteligentă, îndrăzneață, cu un bagaj bogat de imaginație, dar căreia nu-i plăcea deloc numele său care, i se părea ei, o încurca în viață. Fetița nu avea surori și frați, din pricina numelui nu avea nici prieteni (fiindcă unii râdeau de numele ei!) și singurele amice ale ei au  devenit cărțile, găsind o asemănare între ele și sine, care de asemenea nu sunt chiar fericite, fiind  amenințate cu dispariția de către calculatoare, laptopuri, telefoane mobile. Fetița încearcă să-și salveze prietenele sale inteligente, dând dovadă de mult curaj și ingeniozitate.

       Toată această istorie captivantă o găsiți în cartea „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de scriitoarea Elif Shafak apărută în colecția „Junior” și propusă spre lectură de Concursul „Bătălia cărților” pentru copiii de 11-14 ani. Lectură plăcută, dragi copii, Sarkiz Sardinia are nevoie de mulți prieteni!

                                                           Lidia Cîssa, bibliotecar

 

Visele devin realitate!


975428   Keating, Lucy. Arta visării/ Lucy Keating; trad.: Ana Dragomirescu. — București: Editura Trei, 2016. — 324 p.

   Vârsta adolescentină e vârsta celor mai dulci vise, cine nu știe! Dar ce este visul, mulți se întreabă? Ce este realitatea? „Viața este un vis. Apoi te trezești”, – acesta este motto-ul cărții „Arta visării” de scriitoarea americană Lucy Keating ce face parte din cărțile propuse spre lectură de Concursul „Bătălia cărților” în anul 2018 pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani. Cartea  îndeamnă la meditație și dezvăluie niște secrete ce țin de arta visării.

       „Arta visării” e scrisă în formă de jurnal, un jurnal al viselor. Alice, personajul central, visează la o relație frumoasă și l-a inventat pe Max, un tip perfect care îmbină toți bărbații pe care fata i-a adorat încă din copilărie. Împreună călătoresc prin toată lumea, ba călăresc pe elefantul roz, ba îi vezi bătându-se cu biscuiți în Muzeul Metropolitan de Artă sau săvârșind alte perepeții… și se îndrăgostesc nespus de mult unul de altul. Alice rămâne foate mirată când pe băiatul viselor sale îl descoperă stându-i chiar alături la ore, numai că el nici idee nu are cine este ea…

       Lectură plăcută, dragi utilizatori, însușiți arta visării citind această carte și vă veți convinge că visele pot să devină realitate, ci nu doar să rămână un miraj!

                              Lidia Cîssa, bibliotecar

Jocul bucuriei


      IMG_1853Câte vise, câte dorinţe are omul! Dar uneori când ne dorim ceva mult de tot, cu toată fiinţa şi dacă aceasta nu se realizează rapid, ne indignăm, ne întristăm. Iar alteori, când nimerim în situaţii dificile sau se întâmplă cu noi ceva neplăcut sau chiar grav, aşteptăm schimbări pozitive imediat şi dacă nu survin îndată, ne pierdem răbdarea, curajul, speranţa. Ce e de făcut în aşa cazuri? Care ar fi consolarea?

     Este o carte ce ne propune o soluţie bună – să folosim jocul bucuriei sau, cum mai este numit, jocul mulţumirii. E vorba de cartea „Pollyanna. Jocul bucuriei” de scriitoarea americană Eleanor H. Porter, ieşită de sub tipar la editurile „Sofia”şi „Metafraze”, Bucureşti.

     Pollyanna este o fetiţă de 11 ani, bună la suflet, veselă, isteaţă, care, rămânând orfană, e nevoită să se mute cu traiul la mătuşa sa, o femeie bogată, dar severă, rece, cam ursuză ce nu ştia cum să se bucure de viaţa sa. Pollyanna se acomodează uşor la castel, îşi face mulţi prieteni, aduce multă bucurie şi veselie multor oameni din jurul său folosind jocul bucuriei, conceput împreună cu tatăl său, un misionar sărac, chiar în momentul când urmau să primească un pachet cu bunuri materiale de la misionari, ca alte familii nevoiaşe, în care fetiţa aştepta să fie o păpuşă frumoasă, fiindcă nu avea niciuna, însă a venit un pachet cu… o pereche de cârje în loc. Mare i-a fost dezamăgirea fetiţei care a izbucnit într-un plâns amar, iar tatăl i-a spus să nu plângă, ci să se  bucure că nu are nevoie de ele, prin urmare că este sănătoasă, poate merge, poate alerga, se poate bucura de viaţă. Fetiţa a înţeles jocul, practicându-l în continuare, chiar şi după decesul tatălui, pentru sine şi toţi cei din preajma sa. „E simplu, — le spunea ea tuturor, — trebuie doar în orice să găseşti ceva de care să te bucuri, pur şi simplu să te bucuri”. Nu vă dau prea multe detalii despre acest joc al bucuriei, ca să citiţi cu plăcere această carte şi împreună cu personajele să-l dezvăluiţi şi să aflaţi cum poate el miraculos schimba viaţa, o să aflaţi şi finalul romanului care este unul surprinzător de tulburător, dar totuşi luminos.IMG_1865

      Romanul s-a bucurat de un succes enorm atât printre copii, cât şi printre maturi chiar din anul publicării, din 1913, datorită mesajului său optimist – bucuria de a trăi. Din carte aflăm multe lucruri utile şi interesante. De pildă, că în Biblie sunt circa 800 de texte în care se spune cu insistenţă să ne bucurăm şi să ne veselim, căci viaţa e cel mai scump dar al omului pe pământ. Se  desprind, de asemenea, multe gânduri profunde: „În loc de a strădui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Îcearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ce are el mai bun…”; „Influenţa unui caracter frumos, generos, optimist este molipsitoare şi poate schimba din temelii un oraş întreg…”; „Dacă un om este prietenos şi binevoitor, vecinii lui vor fi şi ei aşa, în curând”; „Când cauţi răul şi te aştepţi la rău, îl vei dobândi. Când ştii că vei găsi binele, îl vei primi” ş.a.

      Despre marea popularitate a romanului mărturisesc şi următoarele fapte: în fiecare lună iunie a anului, în oraşul de baştină a scriitoarei Littltone se marchează Ziua Pollyannei, iar în parcul central al oraşului se înalţă o statuie de bronz a Pollyannei; în fiecare an, în luna decembrie, se celebrează „Ziua comemorării scriitoarei Porter”, în luna ei de naştere; pe mormântul scriitoarei sunt scrise următoarele cuvinte: „Celei operele căreia au adus multă lumină solară în viaţa a milioane de oameni”, romanul „Pollyanna” fiind cel mai de succes din creaţia autoarei; cartea a fost de mai multe ori ecranizată în diferite ţări ale lumii.

       Vă recomand să citiţi romanul prezentat care e unul captivant şi să practicaţi acest joc minunat al bucuriei împreună cu copiii şi familia, cu siguranţă, o să vă placă.

                                                     Lidia Cîssa, bibliotecară