Lumea-i plină de culori


Deși coronavirusul Covid-19 ne-a limitat în activități, parțial ne-a închis prin case, ne-a impus să comunicăm la distanță, viața continuă totuși, mai mult decât atât, pandemia ne-a făcut într-un fel să prețuim mai mult decât înainte fiecare zi, să fim mai atenți și receptivi unii față de alții, față de lumea ce ne  înconjoară, să observăm frumusețea naturii din jur, să ne dăm seama că lumea în care trăim e încântătoare, e plină de culori, care ne bucură ochii și inima, e important doar cu optimism să privim asupra vieții noastre și a lumii din jur.

      „Lummea-i plină de culori”- anume astfel s-a intitulat discuția/dezbatere pe care am desfășurat-o cu preșcolarii de la Academia copiilor „FasTracKids” în data de 24 februarie curent în cadrul Serviciului „Pasionați de lectură”. Mi-am pus drept scop ca prin această activitate să cultiv la copii un start mai bun de viață, să-i conving să se bucure de fiece zi trăită, să aibă permanent multă energie, poftă de viață.

      Fecare dintre noi are o culoare sau mai multe mai dragi inimii. Și copiii au. Vorbind despre diversitatea culorilor lumii din jur, i-am rugat ca să-și aleagă din bol câte o figuriță sau câteva de culoarea sau culorile sale preferate și să argumenteze  alegerea, să numească câteva lucruri de culorile sale preferate, făcându-i astfel să-și amintească principalele culori create de generoasa natură pentru noi. Discutând despre culorile anotimpurilor, am utilizat cărțile „Anotimpuri colorate” (autor: Emilia Plugaru, Chișinău, 2018) și „Culorile curcubeului” (autor: Marcela Mardare, Chișinău, 2011) cu poezioare și ilustrații ce demonstrează frumusețea naturii ce ne înconjoară în diferite perioade ale timpului.

      Conversația pe tema dată am continuat-o prin lectura selectivă din cartea „Cel mai frumos creion”, textul fiind semnat de Ala Bujor, iar ilustrațiile executate de Veronica Mariț. Din carte copiii au aflat cum s-au luat la spor creioanele colorate: care este cel mai frumos? Nicoleta și Mihăiță, eroii principali ai povestioarei, au încercat să înțeleagă care e cel mai frumos creion, descriind cum îl folosesc pe fiecare, ca până la urmă să se convingă că culorilor le stă bine împreună, executnd un desen în care au folosit toate culorile și ajungând la concluzia că toate sunt frumoase. Cartea în cauză îi ajută pe copii să cunoască mai bine lumea culorilor și să învețe că orice culoare e frumoasă și unică. Cartea de asemenea îndeamnă copiii să privească mai atent lumea din jur și să vadă frumusețea și armonia culorilor.

      La finele activității am organizat un concurs al desenelor, propunând copiilor să execute câte un desen — un fragment dintr-un peizaj al naturii, un fenomen al naturii sau un obiect oarecare, folosind culorile sale preferate. Autorii celor mai bune desene au făcut poze. Am încheiat discuția cu următoarea concluzie: ca fiecare zi să ne fie ca o zi de primăvară — frumoasă, luminoasă, plină de culoare, trebuie permanent să o înzestrăm cu energie pozitivă, bună dispoziție, fapte bune, iubire și bunătate.

                                                          

Lidia Cissa, bibliotecar   

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s