În drum spre casă


    Atenția noastră în mod obligatoriu le aparține în întregime copiilor, căci ei sunt viitorul nostru.

     În fiecare zi, copiii parcurg drumul spre școală, dimineața fiind însoțiți de părinți, bunici, frați sau surori. Un pic mai dificil este întoarcerea acasă de la ore când părinții din cauza serviciului sau altor motive nu au posibilitatea să-i întâlnească pe elevi. În consecință pot apărea diverse situații care reprezintă riscuri mari pentru ei ce pot să le apară în cale. Filiala „Hristo Botev”  a aprticipat la Atelierul: „În drum spre casă”, organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, la care s-a promovat jocul pentru copii cu același titlu și scopul informării copiilor despre situațiile de risc cărora ar putea fi expuși parcurgând drumul spre casă, liceu, magazin etc. În baza acestor ateliere am desfășurat activități cu elevii de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, care au asistat la discuții/dezbateri derulate în formă de joc având drept scop situații potențial periculoase ce se pot întâmpla în diverse medii sociale. La aceaste întâlniri sub formă de joc și-au adus aportul profesoarele Viorica Zdraguș și Natalia Martu cărora le pasă mult de soarta elevilor după ore în drum spre casă.  

     Regulile de bază ale jocului „În drum spre casă” prevăd: 1) respectul reciproc; 2) libera exprimare, de a se asculta cu o atenție deosebită unii pe alții. Se formează echipe a câte șase participanți. Pe rând acestea se așază la masa unde fiecare jucător arunca un zar și conform drumului parcurs răspunde la întrebări. Finala jocului este de a ajunge cu succes  la destinație.

     Sesiunea jocului a decurs cu un succes deosebit, pot menționa cu satisfacție că copiii au o pregătire foarte bogată, sunt bine informați pentru diferitele situații dificile ce se pot întâlni în stradă și cu o mare dorință râvnesc de a ajunge la sfârșitul jocului. Din lista situațiilor de risc se enumeră: diverse localuri atrăgătoare, locuri interzise, stradele și parcuri aglomerate cu diferite personale suspecte. Pentru a parcurge cu siguranță acest drum împreună cu elevii jocul a durat câte cinci sesiuni pe care copiii le așteptau cu o mare nerăbdare și cu un interes deosebit de bucurie. Elevii celor două clase s-au isprăvit cu cele 55 de întrebări puse în fața lor. Provocarea a trecut cu brio.

                                                                         Olga Aga, bibliotecar

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s