Sănătatea e o comoară


      

Это изображение имеет пустой атрибут alt; его имя файла - 54517147_2625983214110053_2828009709833814016_o.jpg

Există probleme veșnice, cum ar fi: ce este dragostea, fericirea, soarta omului, apariția vieții  pe pământ ș.a., asupra cărora omenirea se zbate pentru a le defini și a le înțelege sute de ani. Dintre acestea face parte și sănătatea omului, și anume cum să ne menținem sănătoși și să trăim o viață cât mai lungă, fără chinuri și boli. Tot mai mult ne convingem că e necesar să începem a ne îngriji de sănătate cât mai devreme, începând cu cea mai fragedă vârstă. Am hotărât să discut această temă cu copiii și am organizat discuția/dezbatere intitulată „Vreau să fiu sănătos(sănătoasă)” care a avut loc în data de 20 martie curent la Biblioteca „Hristo Botev” cu participarea copiilor de la Academia copiilor „FasTracKids”, activitate inclusă în Serviciul „Pasionați de lectură”.

  Am ales să conversez pe această temă acum, primăvara, când organismul omului, ca și natura, are nevoie de purificare, de  eliberare de oboseala impusă de perioada rece a anului, de renovare și întărire. Plus la aceasta, activitatea urma să se desfășoare în ajunul Zilei Internaționale a Apei, ținând cont de faptul cât de importantă este apa pentru sănătate și în genere  pentru  viața noastră.

53921475_2625983244110050_8832485933669416960_o

      După un cuvânt de salut, am dat start discuției cu o convorbire despre apă și rolul ei în viața noastră, cum o folosim pentru respectarea igienei personale, a locului de trai, a orașului în care locuim. Copiii au fost activi  comunicând despre faptul la ce ne servește apa zi de zi. Aici am lecturat povestioara „Apa” selectată din cartea „Obișnuitul neobișnuit” de Cristina Bujor, precum și secvențe din cartea „Oare de ce…” de Barbara Taylor ce tratează diverse întrebări de științe ale naturii cu ajutorul cărora am completat cunoștințele copiilor cu informație interesantă și utilă despre apă precum: de ce avem nevoie de apă, cum s-o folosim cât mai rațional, de ce sunt rotunde picăturile de apă, de ce face balonașe săpunul, cine poate merge pe apă ș.a.

       Conversația despre o altă condiție de asigurare a unei sănătăți bune – mișcarea activă, sportul — a fost însoțită de o scurtă înviorare sportivă, copiii demonstrând că practică gimnastica,  unii regulat, alții uneori, apoi au urmat povestirile copiilor despre plimbări, călătorii săvârșite sau planificate pentru viitorul apropiat. Am intervenit aici cu poezia „Facem sport” de Ianoș Țurcanu care a confirmat cele spuse de copii: că sportul înseamnă sănătate, este o bucurie, îi ajută  să crească harnici și voinici, curajoși și plini de avânt, cum scrie poetul.

    O altă condiție importantă a unei sănătăți trainice este alimentația sănătoasă. Copiii m-au asigurat că știu cum trebuie de alimentat corect: că e necesar de mâncat la timp și bine, că se recomandă de consumat mai multe fructe și legume și mai puține dulciuri, de băut apă curată, sucuri și de limitat băuturile gazoase. Ca să demonstreze cât de bine micii noștri utilizatori cunosc fructele, pomușoarele și legumele, am invitat doi copii care trebuiau să selecteze din grămăjoara de fructe și legume amestecate (niște figurine colorate din cartonașe) produsele necesare pentru salate și pentru sucuri. Fetițele s-au descurcat bine, dând dovadă de cunoștințe și dibăcie. Apoi la toți copiii am împărțit ilustrate cu fructe și legume, atât de grădină și livadă, cât și de pădure și exotice cu imagini color și texte informative din colecția „Să cunoaștem lumea împreună!” destinate preșcolarilor și elevilor claselor primare, autoarea textelor fiind scriitoarea Silvia Ursache. Copiii au selectat legumele și fructele preferate și au povestit ce știu despre ele, de ce au ales unele anumite dintre ele.  

55591698_2625983547443353_8699051629179043840_o

  Ca să-ți menții sănătatea, trebuie și mintea să fie pusă în mișcare, antrenată, le-am atras atenție copiilor și la acest aspect. Aici în ajutor ne vin cărțile și biblioteca e la dispoziția tuturor, unde poți găsi literatură după toate preferințele. Copiii au mărturisit ce cărți au citit în ultima vreme, care le-au plăcut mai mult, apoi au răsfoit cărțile puse la îndemâna lor, ca să vadă ce ar dori să mai lectureze din arsenalul bogat al bibliotecii. Am finalizat activitatea cu o notă veselă, accentuând faptul că buna dispoziție, umorul, veselia de asemenea contribuie la întărirea sănătății.  Am  dat citire poeziilor hazlii “Vine  broasca de la mare” și „Hipopotamul”, apoi copiii au dezlegat ghicitori vesele.

       Da, sănătatea e cel mai de preț dar și trebuie să avem grijă de ea încă de mici, ne confirmă acest lucru  cu insistență și cărțile.

                                           Lidia Cîssa, bibliotecar                                                                        

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Google photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s