Zâna Primăvară s-a cam reţinut anul acesta în drum, părea că a venit pe meleagurilie noastre, dar în scurt timp a dispărut, de parcă s-a rătăcit pe undeva sau a dezorientat-o zăpada care a acoperit peneşteptate pământul ca în mijlocul iernii. Îndeosebi de mult, cu un dulce dor o aşteaptă copiii care ard de nerăbdare să alerge iarăşi prin curte sau să se joace cu mingea, să asculte păsărelele, iar fetiţele să culeagă floricele. Toate acestea ne-au mărturisit-o copiii de la Grădiniţa „Licurici” în cadrul Discuţiei/dezbatere cu genericul „Sosirea primăverii” care a avut loc în data de 2 martie curent în incinta Grădiniţei, aceasta fiind inclusă în Serviciul „Pasionaţi de lectură”.
Programul activităţii a cuprins o conversaţie veselă despre frumosul şi multaşteptatul anotimp primăvara, despre sărbătorile de primăvară – Mărţişor, 8 martie, Sfintele Sărbători de Paşti, Ziua Pământului, Ziua pădurilor, copiii au recitat versuri despre primăvară, despre mamă, despre flori, despre trezirea naturii, şi-au amintit proverbele ce ţin de tema primăverii, i-am delectat cu ghicitori pe aceeaşi temă. Apoi am dat citire unei legende mici „Zăpada şi ghiocelul” din care copiii au aflat cum a împărţit milosul ghiocel culoarea sa cu zăpada, care „de atunci poartă veşmântul alb al ghiocelului, iar drept recunoştinţă îl lasă să scoată căpşorul afară, de cum începe să se arate primăvara”, cum se scrie în text. În final am îscenat împreună cu copiii sosirea primăverii. Zâna Primăvară s-a prezentat cu cuvintele: „Sunt frumoasa Primăvară, m-am întors dinnou în ţară!”, a chemat soarele, păsările, albinuţa, florile, mărţişorul. Copiii au îmbrăcat măştile personajelor, folosind coroniţele cu imaginile colorate ale acestora, alte materiale ilustrate confecţionate de către copii din colectia bibliotecii. Toate personajele au răspuns la chemarea Primăverii, fiecare în felul său specific – soarele i-a strâns călduros mâna, păsările au ciripit, albinuţa a zâmzâit, floricelele au legănat din căpuşoare, apoi toţi au salutat Primăvara cu un „Bine ai sosit!”, au înconjurat-o ca să nu să se despartă de ea pentru o perioadă mai lungă de timp, ca nu cumva să dispară iarăşi. În final toţi împreună am interpretat cântecul „ Vine, vine primăvara”. Copiii au fost veseli, frumoşi, ingenioşi şi cred că au îndulcit inima Primăverii. Cu siguranţă, iarna va ceda în curând şi Zâna Primăvară îşi va ocupa locul ei hărăzit de Dumnezeu. Rămânem în aşteptare.
Lidia Cîssa, bibliotecară