Sclavia în zilele noastre


20171018_143843   La momentul actual, când comunitățile din toate țările tind spre progres și democratizare, se luptă pentru drepturile omului — la muncă, la studii, gândire liberă, credință etc., s-ar părea că sclavia, așa cum o cunoaștem noi din trecut, ar trebui să fi fost demult stârpită, aruncată la gunoi și dată uitării. Spre regret, sclavia ca formă de exploatare a omului continuă să existe sub divers aspect în întreaga lume, mai muit ca atât, înflorește pe zi ce trece și afectează monstruos viața oamenilor.

      Una dintre cele mai crude forme ale sclaviei contemporane este traficul de ființe umane. Fenomenul acesta este foarte periculos pentru societate, deoarece amenință sănătatea și viața oamenilor, încălcând grosolan drepturile omului la libertate. E clar ca buna ziua  că fenomenul trebuie eficient prevenit și combătut pe arenă internațională, de aceea s-a decis ca ziua de 18 octombrie să fie declarată Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de ființe umane. Biblioteca „Hristo Botev”, alături  de alte filiale, s-a încadrat în această luptă, întru profilaxia și tratarea unei asemenea boli grave a omenirii.Jpeg

      În data de 18 octombrie curent la bibliotecă a avut loc lecția publică cu genericul „Probleme ale traficului de ființe umane” ținută de către Adrian Manole, specialist în domeniu, șef Secție de investigare nr.3, pentru elevii Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” și ai Colegiului de Comerț de pe lângă ASEM din Chișinău însoțiți de profesorii săi. Dl A. Manole le-a explicat celor prezenți ce reprezintă acest fenomen — recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea persoanelor prin amenințarea cu forța sau prin folosirea forței sau altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere   sau situații de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea  unei plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane în scop de exploatare. Exploatarea include și prostituția, alte practici sau servicii forțate, prevelarea de organe.

JpegPrin exemple lectorul a demonstrat cum se pronunță  traficul de ființe umane concret în țara noastră sau în altă țară cu cetățenii noștri, a vorbit despre metodele de prevenire și combatere a fenomenului în cauză care trebuie să le cunoască toți.Tinerilor le-au fost date recomandații concrete, cum să procedeze într-un caz sau altul de tentative ale recrutării de către traficanți. Lecția a decurs sub formă de dialog degajat, elevii au adresat specialistului diverse întrebări la tema dată care le frământă în prezent. Rămânem cu speranța că cu eforturi comune traficul de ființe umane extrem de periculos pentru  societate va fi lichidat și exploatarea omului de către om va dispărea definitiv.

Surse:

  1. Vidrașcu Mihaela, Dolea Igor. Combaterea traficului de ființe umane. – Chișinău, 2009. – 187 pag.
  2. Contracararea traficului de ființe umane. – Chișinău, 2004. –148 pag.

Articol îngrijit de către bibliotecara Lidia Cîssa

 

Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход / Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход / Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход / Изменить )

Google+ photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google+. Выход / Изменить )

Connecting to %s