Tableta — la îndemână oricând și la bibliotecă


19441843_1621334271241624_8839841371286747888_oCentrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari al Bibliotecii Municipale «B.P.Hasdeu» recent (12-14.06.2017) a organizat Trainingul «Formarea de formatori» pentru bibliotecarii din filiale. În cadrul Trainingului bibliotecarii — viitorii formatori au fost instruiți cu privire la activitatea de formator, adică de trainer, educator, au primit indicații concrete cum să organizeze și să desfășoare o sesiune din training, au completat diverse teste, au efectuat exerciții practice, în final au pregătit și prezentat o sesiune pe o anumită temă pentru a confirma cunoștințele acumulate pe parcursul Trainingului.

      Trainingul se practică cu scopul de a dezvolta, modela, forma potențialul de care dispune fiecare persoană participantă, ca aceasta să  obțină o performanță mai înaltă în activitatea sa. Instruirea și educația permanentă  a oamenilor este motto-ul secolului XXI, să nu uităm de acest lucru.19477372_1621334264574958_5594030339354242893_o

      În data de 27 iunie curent la Biblioteca «Hristo Botev» a avut loc o sesiune din training intitulată «Ce pot face cu tableta la bibliotecă», care a reprezentat tema pentru acasă a bibliotecii. Am organizat sesiunea pentru colaboratorii bibliotecii noastre. Tema aleasă o consider importantă  pentru activitatea de bibliotecar. Biblioteca «Hristo Botev» se străduie să corespundă statutului de bibliotecă modernă, pășim în pas cu timpul, ținem cont de toate inovațiile care sunt interesante și de folos utilizatorilor. Când am primit acest produs nou al tehnicii moderne, l-am acceptat, apoi chiar l-am îndrăgit și am început să-l implementăm în practica noastră de muncă. Scopul meu în sesiunea dată a fost ca toți colaboratorii bibliotecii să însușească mai profund tableta și să o folosească eficient în lucrul cu utilizatorii, să o punem la îndemâna lor, ca ei să beneficieze de acest dispozitiv la bibliotecă cât mai frecvent.

      19466486_1621334274574957_8612695732627764640_oÎn cadrul trainingului le-am povestit membrilor echipei noastre câte ceva important din istoria tabletei, care este destul de bogată și interesantă, am vizualizat la ecranul mare o Galerie foto în care succint s-a reflectat istoria tabletei, am caracterizat modelul de tabletă de care dispunem — ASUS ZenPad 10. Modelul are un aspect simplu, curat, deosebit de elegant și atrăgător. După cum spun producătorii, aceste elemente sunt inspirate din filosofia de design Zen ce îmbină armonios frumusețea și puterea. Am scos în evidență funcțiile de bază ale tabletei, le-am discutat, membrii echipei au demonstrat  practic nivelul de cunoaștere  a tabletei, funcțiile tabletei care le folosesc la deservirea utilizatorilor și ce nou au însușit pe pascursul sesiunii.

      Organizând această sesiune din training, m-am străduit să formez un mediu creativ, prietenos, am încurajat participanții să își împărtășească gândurile, sentimentele, ideile despre activitatea personală liber, ca fiecare să se simtă acceptat și ascultat. Sper că acest training și care vor mai fi să contribuie la dezvoltarea profesională și personală a fiecărui membru al colectivului.

                                                 Articol îngrijit de bibliotecara Lidia Cîssa

 

Реклама

Pe aripele vacanței


Jpeg  De vara frumoasă ne bucurăm cu toții, dar îndeosebi copiii care se află în vacanța cea mare. Ei savurează deplina libertate, iar noi, colaboratorii bibliotecii „Hristo Botev», suntem dispuși pentru a-i ajuta pe copilași să-și organizeze cât mai cu folos timpul liber.

  Programul „Rucsacul de vacanță” lansat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” la biblioteca noastră în fiecare zi se desfășoară prin diferite activități binevenite pentru copii. Promovarea acestui Program se bucură de succes. Părinții sunt în siguranță că aici, la bibliotecă, copiii se simt bine și învață multe lucruri noi, utile și interesante. În ziua lecturii desfășurăm descuții/dezbateri despre natură, lecturăm povești, povestiri, poezii. Copiii iau cunoștință de creațiile literare ale scriitorilor în baza recomandărilor bibliotecarului, dar totodată promovăm și cărțile ce sunt incluse în Programele Jpeg„Chișinăul citește” și „Bătălia cărților”. În ziua tehnologiei informației la dispoziția copiilor stă Serviciul „InTaBibl”, unde copiii învață funcțiile Tabletei, accesând informațiile necesare și diverse jocuri creative. În zilele creativității și a provocării îndemnăm cititorii spre creativitate, spre lectura cărțlor curioase, amuzante, ingenioase. Iar în ziua jocurilor le propunem copiilor jocuri de societate: șah, dame, puzzle, narde ce le fac copiilor vacanța mai veselă, mai distractivă. Unii copii vin cu părinții, alții cu buneii la bibliotecă, alții cu prietenii. Programul „Rucsacul de vacanță” le oferă copiilor noi cunoștințe și desigur distracție, îi ordonează să fie mai responsabili, atenți, curioși, energici și descurcăreți.Jpeg

  În cadrul Programului „Rucsacul de vacanță” scriitorul Ianoș Țurcanu și-a prezentat cartea „Dansul florilor” ce este inclusă în Programul „Chișinăul citește”, unde au fost prezenți copiii de la Grădinița „Trofimaș” și Academia Copiilor „FasTracKids”. Copiii au recitat poezii ale scriitorului, i-au adresat diferite întrebări, la care au primit răspuns. Sperăm că copiilor le-a rămas o amintire plăcută despre această întâlnire.

  Cum pășesc pragul bibliotecii, copiii înțeleg că aici își găsesc o călăuză în lumea cunoașterii. Bibliotecarii îi întâlnesc cu plăcere, le fac dispoziție bună și le lărgesc

Jpeg

diapazonul de cunoștințe. Sper că activitățile desfășurate le aduc micilor cititori mai multă bucurie și lumină în suflet, le fac mai buni, mai isteți și mai porniți spre a cunoaște multe dintre atâtea lucruri uimitoare de sub soare, cultivându-le dragostea de adevăr, de muncă, de cuvântul frumos, cât și de meleagul nostru însorit. Îndrăgind cărțile, cu siguranță, copiii vor deveni prieteni cu acestea pentru totdeauna. Fiți bineveniți în lumea fascinantă a cărților, o lume în care întotdeauna veți fi fericiți. Țineți minte că  cartea nu are vacanță și este permanent la dispoziția voastră.

                                                    Articol îngrijit de bibliotecara Nina Moraru

Fiecare copil e o floare


     Jpeg Ah, cât e de frumoasă vara — caldă, veselă, plină de verdeață și flori, care își răspândesc parfumul, culoarea, gingășia, armonia sa peste tot întinsul țării! Copiii se bucură de vacanța ce abia a început, de zilele însorite și luminoase, își fac planuri grandioase de călătorii pline de aventuri și emoții pozitive. Dar ca să nu uite de cărți, să țină minte că cartea e cel mai bun prieten, că lectura este cea mai plăcută și mai ieftină formă de odihnă, la biblioteca „Hristo Botev” continuă activitățile în cadrul programelor „Chișinăul citește”, „Bătălia cărților”, „Rucsacul de vacanță” la care sunt invitați toți copiii din teritoriu.

       Astfel, în data de 8 iunie curent la biblioteca noastră a avut loc o activitateJpeg deosebită — întâlnirea scriitorului Ianoș Țurcanu cu copiii de la grădinița „Trofimaș” și Academia Copiilor FasTraKids, în cadrul căreia a fost prezentată una dintre cărțile noi ale poetului „Dansul florilor” ce este inclusă în programul „Chișinăul citește” din acest an.

     Am început activitatea prin a-l prezenta pe autor, pe poetul și prozatorul Ianoș Țurcanu.Apoi împreună cu copiii am răsfoit niște file din viața și activitatea sa literară.Am remarcat faptul că Domnia sa a îmbrățișat două profesii — de medic și de scriitor, care se îmbină foarte armonios, deoarece medicul, după cum știm, tratează de boli corpul omului, iar scriitorul prin cărțile sale — sufletul. Cărțile lui Ianoș Țurcanu pentru copii educă la aceștia dragostea față de Patrie, meleagurile natale, natură,

Jpeg

muncă, fără de care nu ar fi nimic pe pământ, cultivă la ei frumoase calități ca cinstea, bunătatea, sinceritatea, generozitatea, bunul simț și altele și îi îndeamnă să nu accepte lenevia, minciuna, lăcomia, răutatea, fățărnicia și alte calități urâte. Prin alte cuvite, îi învață să fie mai buni, mai frumoși, deci mai sănătoși.

     Întâlnirea a decurs într-o atmosreră caldă, prietenoasă, degajată. La început, poetul Ianoș Țurcanu le-a prezentat placheta de versuri „Dansul florilor”. Cartea este o culegere de versuri pentru copiii, vesele, istețe, interesante. Poetul s-a destăinuit în fața copiilor că îi plac mult copiii cu toate năzbâtiile lor și că ar dori să rămână cât mai Jpegmult timp în lumea copilăriei, de aceea scrie mult pentru copii. A citit unele poezii din carte discutându-le cu copiii, a răspuns la multe întrebări adresate din partea copiilor, a povestit niște istorioare  și întâmplări hazlii din copilăria sa. Copiii au recitat versurile sale preferate. La finele activității copii au făcut poze împreună cu poetul, exprimându-și astfel dorința să fie cât mai mult timp alături. Copiii și noi, bibliotecarii, am rămas în așteptarea de noi întâlniri cu scriitorul Ianoș Țurcanu și de noi cărți scrise de Domnia sa.

Articol îngrijit de bibliotecara Lidia Cîssa

Din istoria unei biserici


0001(1)     În data de 2 iunie 2017 în incinta Bibliotecii «Hristo Botev» etnograful Gheorghe Tanov şi-a prezentat cartea Reconstruirea Bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe din oraşul Taraclia. Acesta este un eveniment important pentru comunitatea bulgară din Chişinău, deoarece cartea reflectă tematica legată de viaţa spirituală a bulgarilor basarabeni. Cartea menţionată va fi foarte solicitată de cititorii noştri pentru elaborarea tezelor de licenţă, masterat şi doctorat. În ea sunt incluse toate etapele de activitate a bisericii din localitate. Se povesteşte cum biserica a fost închisă, distrusă şi apoi reconstruită. La dorinţa localnicilor biserica a început să activeze, căci în viaţa omului sunt evenimente ce cer să fie oficializate în biserică: liturghii, botez, cununie …

23

  Autorul a depus o muncă enormă în acumularea informaţiei despre biserică şi a reuşit, căci oamenii, fiind comunicabili l-au agutat să colecteze diverse fotografii, amintiri din diferite momente ce se referă la istoria bisericii.

Articol îngrijit de Angela Olărescu

 

 

 

Programul „Rucsacul de vacanță”


Afis rucsac 2017-01  La 5 iunie 2017 ia start Programul „Rucsacul de vacanță” lansat de Biblioteca Municipală «B.P. Hasdeu». Biblioteca «Hristo Botev» invită toţi utilizatorii de vârstă mică şi mijlocie la serviciile oferite ce se vor desfăşura cu începere din 5 iunie până la 30 iulie. Vă rugăm să participaţi cu entuziasm la activităţile noastre şi nu uitaţi că cărţile vă aşteaptă cu drag. Vor fi surprize plăcute!