În data de 17 noiembrie Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat Gala Premiilor Naţionale pentru Tineret 2016. În cadrul acestei festivități doctor în istorie Ivan Duminica, a fost premiat cu Trofeul şi Diploma de Laureat al Premiului Național pentru Tineret 2016 pentru realizări şi performanţe deosebite în domeniul tehnico-ştiinţific.
În acest context vom menţiona, că dl Ivan Duminica este cunoscut prin cercetările sale în domeniul bulgaristici istorice. Este autor a 3 monografii științifice (Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Chirsovo. Aspecte istorice (2012); Taraclia – 200 de ani (2013) [coautor N. Cervencov]; Emigranţii bulgari în Basarabia la sfârşitul sec. XVIII − înc. sec. XIX în istoriografie (2015), şi alcătuitor a 4 culegeri de studii (Bulgaria: Metropolia şi diaspora: Volumul dedicat aniversării 65
de ani a doctorului habilitat în istorie Nicolai Cervencov (2013); Bulgarii basarabeni: istoria, cultura şi limba (2014); Petar Caireac. Taraclia şi taraclienii (2014) [coalcătuitor N. Cervencov]; Relaţiile moldo-bulgare: Istorie şi cultură (2016) [coalcătuitor N. Cervencov]). Toate fiind dedicate istoriei şi culturii bulgarilor basarabeni. Aceste lucrări au fost donate de autor cu autograf Bibliotecii „Hristo Botev”.
Articol îngrigit de Angela Olărescu