Константин Поглубко- изтъкнат учен-българист


 foto poglubkoКонстантин Александрович Поглубко е роден на 17 май 1936 г. в град Констанца, Румъния. Родителите му са от Бесарабия – баща му от Ново-Ивановка,(сега Арцизски район, Одеска област), майка му – Измаил. След освобождението през 1940 г. семейството се настанява в родното село на баща му. В това село му прeминават детските и ученическите години. Известните на бъдeщите му колеги характерни черти на Поглубко, такива като упоритост, задълбоченост, целенасоченост, са придобити от него още през тези години години.

  През 1957 г. бъдищият учен се записва в историческия факультет на Одеския държавен университет „И. Мечников”. Състудентите и преподавателите са наясно, че Поглубко ще се заеме с научни изследвания и че ще има най-голямо предимство да следва аспирантура. Но събитията – неочаквано за всички – се променят. На четвъртия курс, след раждане на сина, по материални причини минава на задочно обучение и решава да работи като учител с средно училище.

Така Константин Поглубко попада през лятото на 1961 г. в село Чийшия (Городне), сега Болградски район, недалеч от родното си село. Чийшия, както тогава, така и сега е едно от най-големите, будно българско бесарабско село. Две години, прекарани   тук, за него са цяла епоха в историята на селото. По негова инициатива и под неговото ръководство бе създаден селски музей. Беше уредена интересна етнографска и архивна сбирка. К. Поглубко започна интензивно да събира материали за историята на края и по-кънкретно за с. Чийший и родното му село.

През 1962 г. Поглубко завърши с „червен диплом” университета. Макар че му се удаваше педагогическата дейност, все повече се засилва интересът към му научната работа. Приемат го като научен сътрудник в Института по история на Молдовската академия на науките, К. Поглубко с пълни сили се включва в научната дейност.

Първото му запознаване с родината на Прадедите, България, става през 1968 г., където активно работи в архиви и библиотеки, запознава се с българските колеги. От 1965 г. до 1969 г. той е аспирант-задочник към Института на славяноведение и балканистика на АН на СССР.

На 4 март 1970 г. защищава кандидатска (докторската) си дисертация. Ученият поддържа тесни връзки с краеведите от българските селища, като Георги Апостолов от Задунаевка, Петър Кайряк от Тараклия, Христофор Кискин от Новаивановка, Иван Кискин от Киев, Мишо Кайряк от Тараклия и др. С негова помощ в Кишинев се настаняват поетите Нико Стоянов, земляк на Поглубко, Михаил Бъчваров, негов ученик от Чийший. Трайни творчески връзки П. Поглубко има с Петър Бурлак-Вълканов, художника и поета Димитър Пейчев. Тези поетически творци му посветиха свои произведения.

Константин Поглубко сериозно общува с българските си колеги. Интересни съвместни разисквания има с българските историци Страшимир Димитров, Николай Жечев, Веселин Трайков, Крумка Шарова, Николай Генчев, Методи Петров, Веселин Хаджиниколо и др; журналисти Лазар Георгиев, Тодор Гигов, Калина Канева и др.

1980 г. К. Поглубко беше награден от българското правителство с високия орден „Кирил и Методий” ІІ степен. По-рано бе получил юбилейна медал „100 години от освобождението на България”.

Реклама

Феерия Фестиваля роз в Болгарии


images (1)70% мирового фонда розового масла произведено в Болгарии.

Болгарское розовое масло занимает 1-ое место в мире по качеству.

В прошлом году цена на болгарское розовое масло достигла рекордной отметки — 6000 евро за килограмм, а лавандовое — 80 евро.

Болгария производит 2-2500 кг розового масла в год.

см. далее : bibliobotev.wordpress.com/български-народни-празници/

 

 

Strada Bulgară – parte componentă a Chişinăului istoric


Chişinău — 580

Bulgarii din Moldova reprezintă o parte componentă a populaţiei polietnice a republicii, formând, după crearea statelor independente cu o democraţie de tip nou, una dintre cele mai numeroase diaspore. Urmele acestei etnii, atât în oraşul Chişinău, cât şi în întreaga Basarabie, sunt evidente. La fel de actual devine cercetarea acestei probleme la nivel de interes european şi anume, în contextul păstrării valorilor etnice şi a moştenirii culturale a unor grupuri etnice, pe de o parte, şi cel al asigurării integrării în societatea polietnică, pe de altă parte.

Obiectul de studiu îl reprezintă strada Bulgară din oraşul Chişinău, ca moştenire a cartierului bulgarilor, şi evoluţia sa istorică pe parcursul a două secole.

identitile-chiinului-1-638Este cunoscut faptul că, prezenţa bulgarilor în oraşele basarabene Bender, Bolgrad, Ismail datează încă cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, în special la Chişinău, unde în urma emigrării individuale a părţii mai înstărite a bulgarilor, s-a format o diasporă numeroasă a emigranţilor transdanubieni. Datele din Arhiva Naţională a Republicii Moldova ne arată că, în perioada 1790-1810, aici erau 741 de personae de ambele sexe care, stabilindu-se în grupuri restrânse într-un anumit loc al oraşului, formau o mahala. Dovadă a faptului că până la 1812, aici s-a stabilit un număr mare de bulgari, care au format o mahala, este cartea de întărire de la domnitorul Moldovei Alexandru Calimah, din 28 septembrie 1795: „Sf. Mănăstirii Galata prin al nostru domnesc hrisov îi dăm volnicie că să aibă a stăpâni moşia sa, târgul Chişinău de la ţinutul Orheiului, cu mahalalele sale şi cu tot locul din prejur”.

La rândul său, oraşul Chişinău a început să poarte un caracter comercial în anii ’40-’50 ai secolului al XVII-lea. În zilele de duminică, ţăranii din suburbia veneau aici pentru a vinde produse agricole. Tot aici a început să crească numărul de meşteşugari, concomitant cu dezvoltarea comerţului în iarmaroace, a apărut comerţul cotidian în ateliere şi dughene. Chişinăul capătă statut de orăşel, devenind, în limbajul comun, un târg al mănăstirilor Galata şi Sf. Vineri. Acest aspect i-a atras şi pe bulgarii care căutau un adăpost, fugind de jugul otoman. În mare parte, bulgarii care s-au stabilit în Chişinău erau negustori şi meşteşugari. Este cunoscut faptul că în 1798, în Chişinău erau 70 de dughene şi 30 de crâşme, numărul cărora nu corespundea celui al comercianţilor indicaţi atunci, 34 de târgoveţi moldoveni şi 34 evrei. […] Bulgarii îşi vindeau produsele pe piaţa comercială care se numea „Legumărie”. Tot din motive comerciale, în 1829, la cererea negustorilor chişinăuieni, aici a fost deschis iarmarocul Sf. Dumitru. Acesta se desfăşura în fiecare an, pe piaţa Ciuflea, pe o perioadă de 40 de zile, între 16 octombrie şi 25 noiembrie, deoarece tocmai în această perioadă se culegea roada de fructe şi legume. Tot atunci se intensifică comerţul şi pe pieţele cotidiene. La Piaţa Veche, precum şi la Piaţa lui Ilie, se comercializau doar produse alimentare. În 1825, în regiunea Bulgărie a fost deschisă Piaţa Nouă (astăzi Piaţa Centrală – I.D.), unde se vindeau produse alimentare şi mărfuri industriale.

La o scurtă privire asupra istoriei venirii şi stabilirii bulgarilor în Chişinău, constatăm că, pentru noi un interes deosebit prezintă starea şi locul de trai al bulgarilor stabiliţi în partea veche a Chişinăului istoric. După cum am menţionat mai sus, după anul 1812, oraşul era situat pe partea stângă a râului Bâc. Străzile care nu erau drepte nu aveau o denumire oficială, pentru că, se ştia că o anumită parte a oraşului era ocupată de grupurile etnice. Provenienţa străzii bulgare este explicată de către Gheorghe Bezviconi, care descrie biserica Sf. Gheorghe, menţionând că aceasta se mai numea “bulgărească”, de aici şi strada Bulgărească. La rândul său, prietenul lui A. Puşkin –V.P. Gorсeakov în anul 1820, scrie că în Oraşul Nou este situată o stradă deosebită, care se numeşte Bulgaria, după numele celor care trăiesc pe ea. Ei păstrează aici obiceiurile lor şi îşi petrec viaţa patriarhală. În acelaşi timp, Şt. Ciobanu scrie că denumirea străzii provine de la bulgarii stabiliţi aici cu traiul, care au venit în 1808 din satul bulgăresc de peste Dunăre – Fileba. Ipoteza este susţinută de P. Constantinescu-Iaşi care, bazându-se pe materiale de arhivă, arată că una din cele mai vechi şi mai numeroase colonii ale bulgarilor în Basarabia a fost cea din Chişinău, lucru confirmat prin faptul că o parte din oraşul vechi şi-a păstrat, până în zilele noastre, denumirea de „mahalaua bulgărimii” – azi o stradă principală dintre cele noi, care însă, poartă acelaşi nume. În legătură cu acesta, V. Vasilache scrie că, această stradă este una dintre cele mai vechi ale oraşului, iar construcţia ei a început în anii 1795-1815, cu scopul de a lega partea oraşului numită „Galbenă” (partea de jos a căreia trecea în regiunea viitoarei str. A. Mateevici), cu curţile bulgarilor basarabeni, în cinstea cărora a şi fost numită. În opinia noastră, cartierul a existat cu denumirea de „mahalaua bulgărească” până la divizarea oficială a străzilor, iar numele provine de la faptul că pe aceasta au fost stabilite iniţial cartierele bulgarilor, mai ales că potrivit lui I. Liprandi, cartierul Bulgaria, care a fost ocupat de emigranţii bulgari, se afla în partea de jos a oraşului, unde este construită şi o biserică, şi exista deja în timpul aflării în Chişinău a lui A. Puşkin în 1820-1823. Acest fapt este confirmat şi în amintirile lui P.I. Dolgorucov, care în aprilie 1822, scria: „Ieri seara am mers la o plimbare pe Bulgaria. Aşa este numit cel mai îndepărtat sector al Chişinăului, locuit, în mare parte, de emigranţii bulgari. Aici erau amplasate două leagăne, iar la ieşirea spre strada Bender se organizau lupte. […] La 9 martie 1835, guvernatorul Fiodorov se adresează către oamenii bogaţi ai societăţii din Chişinău, cu dispoziţia de a-şi delega reprezentanţi, care să ia sub control pavarea străzilor. Reprezentanţi ai societăţii bulgarilor au fost numiţi: Vani Fiodorov, Stavrii Dimov, Hadji Petr şi Hadji Ianik.

 La 15 decembrie 1892, inginerul Haris a construit apeductul. Strada era asigurată cu apă de la izvoarele din oraş „Fontan” şi „Artizanschii cholodezi”. Srada Bulgară era intersectată de trei magistrale de apă, cea de sus între străzile Sadovaia (actuala str. A. Mateevici) şi Kievskaia (actuala str. 31 August 1989), cea din mijloc – între Kievskaia şi Harlampievskaia (actuala str. Alexandru cel Bun), iar a treia asigura toată porţiunea oraşului care se afla mai jos de strada Harlampievskaia.

În 1905, strada Bulgară a fost pavată cu granit, care a fost adus din Podolia în anii 1888-1889. Trotuarul a fost pavat cu piatră roşie, în unele locuri au fost puse beton şi asfalt. Lăţimea regulamentară de pardoseală era 3 stânjeni. Strada se amenaja după principiul cartierului închis, casele ieşeau la ea cu faţada principală sau frontală şi se aranjau strâns lipite sau la depărtarea porţilor, înaintea faţadelor se puneau ziduri care se încununau cu un arc la intrare, din piatră, fier sau lemn. […]

Iluminatul străzilor era o problemă important pentru locuitorii Chişinăului, de aceea, în 1909, aici a fost dată în exploatare prima centrală electrică. Pe strada Bulgară au fost instalate lămpi electrice numai în porţiunea care traversa actualul bd. Şefan cel Mare şi la intarea pe teritoriul Pieţii Noi. Pe timp de iarnă, iluminarea se făcea mai puţine ore, datorită situaţiei meteorologice, în timp ce vara, felinarele luminau toată noaptea. […]

În perioada interbelică, strada Bulgară a suferit modificări, atât în plan structural, cât şi în cel legat de structura etnică. Aici deja găsim puţini bulgari, strada în mare parte, mai ales porţiunea care intră în oraşul vechi fiind ocupată de populaţia evreiască. Dovadă a acestui fapt este mărturisirea lui P. Cazacu, care scrie că, Chişinăul nu este un oraş moldovenesc fără mahalale: rusească, bulgară, şi altele. Oprindu-şi atenţia asupra străzii Bulgare, el menţionează că aceasta este numită aşa mai mult pentru grădinile numeroase, decât pentru originea locuitorilor. Probabil, P. Cazacu face asemenea concluzii reieşind din coloritul etnic al străzii din timpul lui, fără a cunoaşte istoria adevărată a ei. Pentru că tot în lucrarea sa, el scrie că, întreg oraşul, dar mai cu seamă mahalalele şi împrejurimile sunt pline de vii, livezi şi grădini de zarzavaturi. […]

La 29 februarie 1924, conform ordinului Ministerului de Interne, tuturor străzilor din Chişinău le-au fost atribuite denumiri noi. Astfel, str. Bulgară a fost redenumită în str. Generalului I. Dragalina, dar este cunoscut faptul că orăşenii ţineau mai mult la denumirea veche a străzii. Ştefan Ciobanu scrie: „faptul că străzile Chişinăului, chiar cele centrale, au câte două-trei denumiri, acea rusească, acea de la anul 1918 şi acea de la anul 1923, şi n-au plăci cu inscripţii pe la colţuri, face ca chiar aborigenii oraşului să se conducă mai mult după instinct, decât după denumirea străzilor. Ce e drept, orăşenii, care ţin foarte mult la tradiţie, respectă mai mult denumirile ruseşti”. […]

La 1 ianuarie 1935, oraşul Chişinău a fost împărţit după sectoarele medicale, strada Bulgară revenind sectorului VII sanitar, de sub conducerea dr. Bahtalovschi (agent sanitar Herhelan G.). Strada Bulgară intersecta Piaţa Nouă pe două părţi. Pe partea dreaptă a străzii se afla „Zaezjii dvor”, un han mare, amplasat pe lateral sudică, vizavi de actuala Autogară. Aici se opreau carele cu mărfuri, care veneau din sate. Pe partea stângă a străzii se afla „Gostinâi dvor”. […]

În anul 1941, oraşul Chişinău a suferit distrugeri. Evident că şi strada Bulgară a avut aceeaşi soartă. Comisia de ingineri şi arhitecţi, care a fost creată la ordinul preşedintelui Consiliului de Miniştrii al României, pe baza cercetărilor făcute în zilele de 25-30 iulie 1941104, referitor la strada I. Dragalina, a constatat că aici a suferit biserica „Adormirii Maicii Domnului”, care avea: „mici avarii şi geamuri sparte. Tot aici, pe strada aceasta se indica şi manufactura de tutun, care a fost: „minată şi incendiată. A fost distrusă şi o mare parte a Pieţei Centrale. […]

După 28 iunie 1940, autorităţile sovietice au restabilit numele străzilor existente până la 1924. Totodată, în conformitate cu decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSS M din 12 aprilie 1941, oraşul Chişinău a fost divizat în trei raioane urbane: Stalinski, Krasnoarmeiski şi Leninski. În ultimul raion intra şi str. Bulgară. […]

În 1944, autorităţile oraşului, din considerentul că traversarea pieţei de către strada Bulgară era neconfortabilă şi inutilă, iau decizia de a uni două părţi ale pieţei, iar locul unde trecea strada a fost ocupat de prăvălii. Pentru ca strada să nu intersecteze Piaţa Centrală, pe partea dreaptă a str. Lenin (actualul bd. Ştefan cel Mare) a fost construit un bloc locativ cu 5 etaje după proiectul arhitectului Valentin Voiţehovski. La 12 octombrie 1945, autorităţile au aprobat planul „Cu privire la măsurile de dezvoltare a Chişinăului”, care a dat start schimbărilor în oraş, evident şi a străzilor. După distrugerile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, la repararea străzilor au fost antrenate atât autorităţile Chişinăului, cât şi gospodăriile locative. Se formau comitetele străzilor, care se ocupau de repararea clădirilor şi curăţirea bulevardelor. […]

Evident este faptul că şi str. Bulgară a fost renovată, în 1945 aici a fost deschisă biblioteca în numele lui M. Gorki. Pe baza unirii a 4 ateliere, aici a apărut fabrica de tricotaj. În 1962, aceasta va fi denumită „Steaua Roşie”, avea un venit de 221 mii de ruble pe an. Pe str. Bulgară № 47 a fost construită Fabrica de cusut Nr.1. În 1966, după unirea cu fabrica de cusut „Bolişevic”, aceasta a fost redenumită în „Fabrica de îmbrăcăminte Chişinău, în numele Congresului al XXIII-lea al PCUS MLP RSS M”. Tot pe strada Bulgară, în 1944 a fost construită fabrica de mobilă Nr. 1. În 1983, aici lucrau 31 de brigăzi. În 1974, adiacent este costruită Gara Auto, de către arhitectul I. Zagoreţchii. În perioada sovietică, pe strada Bulgară au fost înălţate multe clădiri administrative, în sectorul Lenin din capitală. Din cele menţionate mai sus, putem să constatăm că din momentul formării sale din „mahalaua bulgărească”, strada Bulgară din Chişinău a avut un caracter comercial, în primul rând, datorită faptului că pe aceasta au fost situate clădirile bulgarilor şi armenilor meşteşugari şi negustori. În al doilea rând, strada Bulgară diviza Piaţa Nouă în două părţi, fapt ce a asigurat stabilirea pe marginea ei a prăvăliilor comercianţilor. Acelaşi fapt a contribuit la schim-barea străzii din punct de vedere structural (pavarea, canalizarea, construirea caselor noi) şi economic (amenajarea, iluminarea şi abonarea la linia telefonică). Considerăm că istoria străzii are o legătură directă cu comunitatea bulgară stabilită în Chişinău încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

În procesul de studiere a str. Bulgare nu trebuie să trecem cu vederea acest fapt. Este evident că, în prima jumătate a secolului al XX-lea, faţa etnică a străzii a fost schimbată de comunitatea iudaică stabilită pe porţiunea care se afla în partea veche a oraşului. Drept dovadă a acestui fapt servesc numele evreieşti ale proprietarilor caselor şi existenţa sinagogii în această porţiune a străzii. Cu toate acestea, în Chişinău a rămas un număr neînsemnat de bulgari, care se ocupau cu grădinăritul. Trebuie de menţionat că, în toată istoria sa, str. Bulgară cu biserica „Adormirii Maicii Domnului”, cu clădirile din sec. XIX şi XX care funcţionau ca grădiniţe, şcoli, hoteluri, uzine şi fabrici, chiar cu Piaţa Centrală care se afla în inima sa, a fost şi este o parte componentă a Chişinăului istoric. Tot aici, credem necesar să constatăm că, schimbarea denumirii străzii în perioada interbelică nu a influenţat structura şi funcţionarea ei. […]

Sursa:

DUMINICA, Ivan. Strada Bulgară – parte componentă a Chişinăului istoric. În: Identităţile Chişinăului : Materialele conferinţei, 12-13 septembrie 2011. – Chişinău: Editura Arc, 2012, pp. 58-68.

 

Selecţie de Angela Olărescu

Să cunoaştem personalităţile bulgare: Kirov Hristofor (1844-1888)


Chişinău — 580

Kirov Hristofor s-a născut la 13 decembrie 1844 în Chişinău. Tatăl său, Stefan Hristoforovici Kirov, s-a născut în Bulgaria. Ca mulţi dintre confraţii săi, la începutul secolului al XIX-lea el părăsește plaiurile natale și se stabilește cu traiul în Imperiul Austriac, unde intră în supușenia acestui stat. Însă politica internă a austriecilor de catolicizare forţată a supușilor ortodocși, dar și asuprirea din partea feudalilor locali i-au obligat pe bulgari să părăsească aceste ţinuturi și să treacă în Imperiul Rus. Mulţi dintre ei se stabilesc în Basarabia, unde deja s-a format o colonie numeroasă de emigranţi transdanubieni. Așadar, din aceste considerente, la începutul anului 1840 Stefan Hristoforovici Kirov împreună cu sora sa Tona decide să emigreze în Basarabia. Familia Kirov se stabilește în Chișinău și își construiește aici o casă, lucrările de construcţie ale căreia au fost finisate la 15 martie 1841. Din documente aflăm că aceasta valora 1 800 ruble de argint. La 10 aprilie el primește de la guvernatorul militar certificatul (bilet) care permitea familiei lui să trăiască liber în Basarabia.

În acest context, vom prezenta componenţa familiei Kirov. În materialul de mai sus am arătat că Stefan Hristoforovici Kirov (1803/1808 −16 martie 1875) a venit în Basarabia împreună cu sora sa Tona (a.n. 1796). Aici el la scurt timp se căsătorește cu tânăra Elisaveta Ivanovna Melenco (Iacohan) (a.n. 1823). Tatăl său este menţionat ca fiind sârb de origine. Ea a născut opt copii: Dmitrii (11 septembrie – 14 noiembrie 1841), Ivan (24 februarie 1843 – 24 februarie 1844), Hristofor (13 decembrie 1844 – 10 mai 1888), Ana (născută la 12 mai 1848), Gheorghii (născut la 7 aprilie 1850), Feodor (1852 − 21 iulie 1853), Ecaterina (9 ianuarie 1855 – 8 martie 1857) și Constantin (născut la 1 mai 1857). Fiul сel mare Hristofor s-a căsătorit cu Anastasia Sevastianovna Cohanscaia. La început, tânăra familie a lui H. Kirov trăia în a doua parte a orașului, în casa lui Leopold Kaciulcov pe str. Kupeceskaia (actuala str. Vasile Alecsandri). Ulterior, ei au trecut în casa părintească (nr. 21 pe str. Armenească), care însă a fost vândută evreului Ruvim Kaușansci în anul 1877. Documentele din 1883 arată că el avea casă în partea a patra a orașului, menţionată cu nr. 827.

În continuare ne vom opri mai detaliat la personalitatea lui Hristofor Stepanovici Kirov. S-a născut la 13 decembrie 1844. Botezul de taină a fost oficiat de preotul-paroh Nicolai Danilevski, împreună cu diaconul Vasilie Muntean și ponomarul Anghel Varlan. Evenimentul a avut loc la 17 decembrie, în biserica Sf. Haralambie din Chișinău. Nașul de botez al copilului a fost negustorul de ghilda a doua Fiodor Constantinovici Ciuflea. Se poate vedea că familia Kirov avea relaţii foarte prietenoase cu fraţii Ciuflea, dacă ei le-au botezat copiii. Tatăl avea grijă de educarea copilului său, astfel, la 7 august 1857, Stefan scrie cerere către Liceul Regional din Chișinău, în care solicită ca fiul său Hristofor să fie admis la studii. Totodată, el dă asigurări că pe parcursul anilor de studii, el se obligă „să-l trimită la școală în uniforma potrivită și să plătească tot ce este necesar”. La cerere a fost anexat extrasul din certificatul de naștere al lui Hristofor, certificatul de excludere din comunitatea de creștini a orașului, emis la 22 mai 1857 sub semnătura a 25 de negustori, și certificatul medical, unde se menţiona că la 3 septembrie 1853 a fost vaccinat împotriva variolei. Ca urmare, la 7 august 1858, Hristofor a fost admis la liceu în clasa a III-a. În primii ani de studii el a dat dovadă de străduinţă, ceea ce se confirmă prin notele la examen pe care le-a luat la sfârșitul primului an de studii. Astfel, la disciplinidentitile-chiinului-1-638ele legea Domnului, geografie, limba greacă, limba moldovenească (română) el a primit nota 5, iar la limba rusă, matematică, istorie, limba franceză – 4. Sumarul total al balurilor acumulate constituia − 33, nota medie − 4, iar comportamentul – 5. Analiza notelor arată că Hristofor era unul dintre liderii la învăţătură. Din 32 de colegi de clasă el avea cel mai înalt bal. Vedem că el cunoștea foarte bine limba română, primind la acest obiect cea mai înaltă notă. Să recunoaștem că la acest obiect aveau note similare doar colegii lui basarabeni: Ivan Costin, Ivan Gorgos, Vasilie Creciunesco, Constantin Popov și Mihail Cevdari. La acest liceu H. Kirov și-a făcut studiile pe parcursul a cinci ani, absolvind la 26 iulie 1862. Din Atestatul de absolvire aflăm că el a absolvit liceul cu comportament foarte bun. La legea Domnului, matematică, istorie, geografie, fizică, limba rusă și limba franceză el a arătat rezultate bune (udovletvoritelnye), iar la legile rusești și limba moldovenească (română) – foarte bune (vesma udovletvoritelnye). Hristofor își continuă studiile și urmează un semestru la Universitatea „Sf. Vladimir” din Kiev.

Ulterior, el revine în orașul natal și aici își începe activitatea în diferite domenii. În perioada 1867-1868 urmează un curs de specializare în pedagogie în cadrul Liceului Regional din Chișinău. Numele lui a fost inclus în lista celor care aveau note de 3 și 4 la toate obiectele.

Hristofor Kirov era o personalitate creatoare. Fiind elev, în 1862 a tradus din limba română în rusă fragmentul din nuvela lui Constantin Negruzzi „Calipso”, dedicată grecoaicei Kalipso Polikroni, care trăia în Chișinău în timpul aflării aici a poetului rus A. Pușkin. Mai târziu, în 1884, el a tradus întreaga nuvelă, care a fost publicată în revista din Sankt Petersburg Istorichesky vestnik.

Învăţător. În primul rând, Hristofor Kirov s-a manifestat pe tărâmul pedagogic. La 2 decembrie 1868 este angajat la școala judeţeană № 2 din Chișinău, unde predă în mod privat disciplinele istorie și geografie. După ce este exclus din categoria social de negustori, el intră în slujbă în domeniul civil, la 2 ianuarie 1871. După susţinerea unui examen special, la 26 februarie același an, obţine titlul de professor la istorie și geografie în școlile judeţene. Aceasta îi oferă posibilitatea să practice în mod oficial pedagogia. Atunci salariul lui constituia 300 ruble pe an, iar după un an el deja primea 500 ruble. Salariul lui Kirov era mai mic decât venitul anual al întreprinderii familiei sale, dar oricum îi era suficient ca să-și continue activitatea, fără a depinde financiar de negustorii Kirov. Din primii ani de muncă, învăţătorul Hristofor Stepanovici s-a manifestat ca un învăţător iscusit şi la începutul anului 1872, tutorele Circumscripţiei de Învăţământ Odesa l-a onorat cu mulţumire.

La 8 ianuarie 1873, din cauza „diferitor motive familiale”, la propria cerere este eliberat din şcoala judeţeană № 2 din Chişinău și transferat la gimnaziul de fete de zemstvă din Chişinău. Acolo el lucrează paralel încă din 1872 şi preda geografie în clasele I și a II-a câte trei ore pe săptămână. În anii 1873-1875 avea lecţii în clasele a II-a și a III-a, câte douăsprezece ore pe săptămână. Aici salariul lui era mai mare – 780 ruble pe an. În afară de serviciul de bază, el ocupa diferite funcţii în domeniul educaţional al orașului. A fost membru al consiliului de administraţie al gimnaziului de fete de zemstvă din Chișinău (1875−1878), al gimnaziului real din Chișinău și al școlii de meserii. În 1883 este menţionat ca epitrop al şcolii № 5 din Chișinău, iar în 1881-1884 este membru al Consiliului şcolar al judeţului Chișinău.

Pentru această perioadă, din cauza stării antisanitare, pentru multe orașe era caracteristică îmbolnăvirea locuitorilor de tuberculoză (chahotka). Atunci boala era fatală. Nu a scăpat de ea nici Hristofor Kirov. Din izvoare aflăm că, deja în 1887, el își lua frecvent concediu. În perioada 15 mai‒8 iunie, a fost în concediu „din cauza bolii”. Însă boala progresa și la 27 august 1887, Kirov cere primarului K. Schmidt să-i fie acordat concediu pe trei săptămâni începând cu data de 31 august. El și-a argumentat cererea prin faptul că „medicii l-au sfătuit să mănânce poamă și să respire aer curat”. Foarte probabil, Hristofor pleca în judeţul Orhei, acolo unde avea casă. Tratamentul nu l-a ajutat și la începutul anului 1888, Kirov a cedat în faţa bolii. În noaptea de 10 mai 1888, viaţa cărturarului bulgar s-a intrerupt la vârsta de doar 43 de ani, chiar în momentul când Kirov era pe culmile activităţii sale. La 12 mai, sicriul lui Hristofor Stepanovici a fost expus la biserica Sf. Haralambie, pentru ca toţi chișinăuenii să-și poată lua rămas bun de la învăţătorul, judecătorul și consilierul Dumei orășenești. Prohodul și înmormântarea au fost efectuate la Cimitirul Central din Chișinău, de către preotul Afanasii Karţîn și diaconul Grigorii Malaneţki. H. Kirov și-a găsit ultimul adăpost lângă tatăl și unchiul său. Piatra funerară, care și azi înfrumuseţează mormântul, este făcută în formă de catedră, pe care este o carte deschisă, iar peste ea se înalţă o cruce.

Așadar, bulgarul Hristofor Kirov a avut un rol însemnat în istoria orașului Chișinău. Fiind „activist pe tărâm social”, așa cum își spunea chiar el, a contribuit la dezvoltarea diferitor domenii ale acestui oraș. Locuitorii de atunci au apreciat eforturile sale și, în consecinţă, o stradă a fost numită în cinstea acestui om ilustru, purtând denumirea Kirovskaia (actual str. Ion Vasilenco).

Sursa:

DUMINICA, Ivan. Bulgarul Hristofor Kirov (1844-1888) – activist pe tărâmul social al Chişinăului. În: Identităţile Chişinăului : Materialele conferinţelor internaţionale. Chişinău: Editura Arc, 2015, pp. 115-127.

Selecţie de Angela Olărescu