Filiala „H. Botev”: conexiune culturală și educațională a comunității chișinăuiene


            Un eveniment important pe care îl sărbătoreşte toată comunitatea bulgară de pretutindeni e ziua de 3 martie – ziua eliberării Bulgariei. Pentru comunitatea bulgară din Chişinău, această dată are o semnificaţie dublă: sărbătoarea oficială a Bulgariei ce coincide cu ziua bibliotecii bulgare „Hristo Botev” din Chişinău, care în acest an împlineşte 24 de ani de activitate publică.

           La 3 martie, 1992  a fost fondată Biblioteca „Hristo Botev”. Astăzi, timp de 24 de ani, biblioteca poartă cu mîndrie numele ilustrului poet, revoluţionar şi erou naţional al Bulgariei, patriot de neegalat în zilele noastre Hristo Botev.

        Biblioteca, întemeiată pe tradiţie şi modernitate, a devenit astăzi un loc de socializare a membrilor comunităţii. Fiind un centru de informare, documentare şi cercetare. Biblioteca „Hristo Botev”, este una din cele 28 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, care promovează cartea, lectura, personalităţi chişinăuiene, personalităţi bulgare basarabene. Biblioteca „Hristo Botev” dispune de un valoros fond de carte, ce însumează circa 22 mii de volume, dintre care 4 500 ex. sunt în limba bulgară, 10 000 ex. în limba rusă şi 7 000 ex. în limba română. Toate publicaţiile sunt puse gratuit la dispoziţia utilizatorilor bibliotecii prin intermediul secţiei de împrumut la domiciliu (pentru adulţi şi copii), dar şi sălii de lectură (cu un număr de 55 locuri).

           Biblioteca noastră este o parte integrală a Serviciilor de Cultură şi Educaţie, împreună cu şcolile şi grădiniţa, oferim servicii pentru tineri şi pentru educaţia preşcolară a copiilor. E biblioteca în care se regăseşte fiecare generaţie, fiecare individ în parte. Spre aceasta a tins echipa Bibliotecii „Hristo Botev” în aceşti 24 de ani şi credem că, în mare parte, am reuşit, oferind rezidenţilor chişinăuieni servicii de care au nevoie, programe în care se regăseşte fiecare şi la care participă cu drag.

           Biblioteca colaborează în parteneriat cu instituţiile din teritoriu, care ne sunt alături la toate manifestările culturale ce au loc la Biblioteca „Hristo Botev”, ca: Asociaţia Болгарская община, Asociaţia Дружество возраждане, Научное общество болгаристов РМ, Grupa etnologia bulgarilor al Institutului Patrimoniul Cultural al Academiei de Ştiinţe din RM, Liceul Bulgar „V. Levski”, Colegiul Naţional de Comerţ, Liceul Teoretic „M. Sadoveanu”, Liceul Teoretic „G. Meniuc”, Grădiniţa „Licurici”.

       Organizăm şi petrecem: prezentări şi lansări de carte, ore de lectură, lecţii publice, mese rotunde, discuţii / dezbateri, activităţi multimedia.

           Multe au fost evenimente care s-au petrecut în viaţa publică sau personală a fiecăruia dintre noi, dar nevoia de carte a rămas aceeaşi. Sute de mii de concetăţeni de diverse vîrste, interese, din diverse categorii sociale au beneficiat de serviciile bibliotecii pe parcursul acestor 24 de ani. Biblioteca a aderat la un şir de proiecte, a implementat programe şi servicii relevante pentru a anticipa cerinţele şi a oferi serviciile necesare publicului cititor.

          Colectivul Bibliotecii „Hristo Botev” pe parcursul a 24 de ani de activitate a bibliotecii au fost menţionaţi cu Diplome de merit, Diplome de menţiune, Diplome de Excelenţă, Diplome de onoare, Diplomă pentru cel mai bun Bibliotecar.

     Succesul bibliotecii noastre se datorează nemijlocit şi organizaţiilor culturale bulgare deja menţionate mai sus prin colaborarea cu care noi am devenit o vatră de răspîndire a culturii şi istoriei bulgare printre chişinăuieni. Pentru această colaborare fructuoasă noi colectivul bibliotecii „Hristo Botev” vrem să mulţumim prietenilor noştri cu suflet mare, sinceri, respectuoşi de o rară cumsecădenie, care pe parcursul a 24 de ani ne-au fost îngeri păzitori.

           Vrem să oferim diplome de merit din partea noastră pentru următorii colegi: Valeri Nicolov, ataşat cultural, Ambasada Republicii Bulgare în RM; Nicolai Cervencov, preşedintele societăţii ştiinţifice a bulgariştilor din RM; Ivan Zabunov, preşedintele societăţii bulgare „Вэзраждане”; Ana Pagur, conducător artistic al Ansamblului Etnofolcloric „Въгленче”, Maria Cervencova, prieten şi voluntar al bibliotecii; Elena Raţeeva, doctor în istorie; Nadejda Cara, doctor în filologie; Ivan Duminica, doctor în istorie; Maria Velicsar, prieten şi voluntar al bibliotecii şi Gheorghe Barbarov, şef redactor radio megdan.

         Îi doresc Bibliotecii „Hristo Botev” şi colectivului ei La Mulţi Ani cu sănătate, să ne dea Domnul tot ce dorim, cititori cît mai mulţi şi prieteni fideli.

Consemnare: Angela OLĂRESCU

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s